Comisia Europeană a confirmat joi că alumina, care continuă să fie exportată din UE în Rusia şi este folosită în producţia de aluminiu, un metal important pentru industria militară, nu este inclusă în cel de-al 21-lea pachet de sancţiuni împotriva Moscovei, prezentat săptămâna aceasta, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
„În ceea ce priveşte alumina, nu am inclus-o în cel de-al 21-lea pachet de sancţiuni”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Siobhan McGarry.
Precizarea vine după ce şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a efectuat miercuri o vizită în Irlanda, unde a transmis preocupările Bruxelles-ului cu privire la exportul unor cantităţi mari de alumină către Rusia de către o companie irlandeză. Potrivit publicaţiei Politico, este vorba despre societatea Aughinish Alumina din Limerick
Potrivit aceluiaşi purtător de cuvânt comunitar, al 21-lea pachet de sancţiuni, la fel cum a fost cazul celor anterioare, urmăreşte găsirea unor „modalităţi de a întrerupe finanţarea războiului de agresiune al Rusiei” împotriva Ucrainei şi de a consolida poziţia acesteia din urmă „în orice scenariu, inclusiv în orice proces de pace sau negocieri viitoare”.
Sursă: stiripesurse.ro
