Premierul desemnat Eugen Tomac își definitivează echipa guvernamentală, iar unul dintre numele vehiculate pentru preluarea Ministerului Economiei este Florin Duma, antreprenor cu experiență în mediul privat și unul dintre liderii IMM România. Nominalizarea vine într-un moment dificil pentru economia românească, marcat de presiuni fiscale, încetinirea creșterii economice și nemulțumiri tot mai mari din partea mediului de afaceri.
Tomac mizează pe un reprezentant al mediului antreprenorial
Potrivit informațiilor apărute pe surse, Florin Duma se află printre variantele luate în calcul de Eugen Tomac pentru conducerea Ministerului Economiei.
În prezent, acesta ocupă funcția de prim-vicepreședinte pentru dialog social în cadrul IMM România, una dintre cele mai importante organizații patronale din țară, care reprezintă interesele întreprinderilor mici și mijlocii în relația cu Guvernul, Parlamentul și sindicatele.
Cine este Florin Duma
Florin Duma este antreprenor și lider patronal cu o activitate de peste două decenii în mediul de afaceri.
Originar din Blaj, județul Alba, acesta este absolvent al Facultății de Mecanică din cadrul Universității Transilvania din Brașov, promoția 1986.
De-a lungul ultimilor ani a devenit una dintre vocile reprezentative ale antreprenorilor din Prahova și ale sectorului IMM la nivel național.
Florin Duma activează în mediul privat încă din anii ’90 și conduce compania Durocar din Ploiești, firmă specializată în lucrări de construcții industriale și civile. Potrivit informațiilor publice, compania a fost fondată împreună cu soția sa și activează de peste două decenii pe piața construcțiilor.
Lider al patronatelor IMM
Începând cu 2016, Florin Duma a condus Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii Prahova, una dintre cele mai active organizații teritoriale afiliate IMM România.
La nivel național a ocupat succesiv funcții de vicepreședinte, prim-vicepreședinte și, pentru o perioadă, chiar președinte al IMM România, după retragerea lui Florin Jianu din fruntea organizației la finalul anului 2024. Ulterior, după revenirea lui Jianu la conducerea organizației, Florin Duma a rămas în structura executivă a patronatului, ocupând funcția de prim-vicepreședinte.
Ce a susținut în ultimii ani
În intervențiile publice și în cadrul organizației patronale, Florin Duma a pledat constant pentru:
-
reducerea birocrației;
-
implicarea mediului de afaceri în elaborarea politicilor fiscale;
-
sprijinirea IMM-urilor și a antreprenoriatului românesc;
-
programe de internaționalizare pentru firmele românești;
-
dezvoltarea competențelor în domenii precum digitalizarea și inteligența artificială.
Sursă: stiripesurse.ro
