Prima pagină » "Am văzut urşi pe stradă aproape de Bucureşti" – Un șef de Direcție Silvică avertizează că numărul animalelor este mult mai mare decât se crede

"Am văzut urşi pe stradă aproape de Bucureşti" – Un șef de Direcție Silvică avertizează că numărul animalelor este mult mai mare decât se crede

by Salut Timisoara
0 comments



Șeful Direcţiei Silvice Dâmboviţa, George Adrian Bîlcan, avertizează că gestionarea populaţiei de urşi necesită măsuri mai ferme, în condiţiile în care efectivele sunt ridicate, iar prezenţa animalelor este semnalată inclusiv în apropiere de București.

Șeful Direcţiei Silvice Dâmboviţa spune că numărul urşilor din teren este mare: Mor oameni, sunt probleme pentru care nu răspunde nimeni

„Considerăm că acţiunea trebuie să fie mult mai fermă şi în special prin recoltarea la timp şi întocmai a cotelor. Nu s-a mai făcut vânătoare la urs de mult timp, anumite ONG-uri au creat această senzaţie, această impresie că nu este bine, că protecţia (animalelor, n.r.) este mai importantă. Dar iată că mor oameni, sunt probleme pentru care nu răspunde nimeni”, a afirmat Bîlcan într-o conferință de presă, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, numărul urşilor din teren este mare.

„Efectivele, din punctul meu de vedere, sunt subevaluate faţă de efectivele optime. Am rămas surprinşi când am făcut acum nişte acţiuni cu situaţiile de urgenţă, când căutam nişte persoane dispărute în zona judeţului, şi într-o singură vale au fost identificaţi 17 urşi”, a mai spus şeful Direcţiei Silvice Dâmboviţa.

Urşii se apropie de oraşe

Acesta a adăugat că prezenţa urşilor este semnalată din ce în ce mai des în apropierea aglomerărilor urbane.

„Direcţia Silvică Dâmboviţa nu mai are fond de vânătoare în zona de munte, dar ne confruntăm cu efective semnificative chiar şi lângă Târgovişte, la Priseaca. Ne sună lumea şi ne întreabă ce se întâmplă. Am văzut urşi pe stradă aproape de Bucureşti, sunt probleme care ne îngrijorează pe toţi şi considerăm că trebuie rezolvate”, a spus Bîlcan.

Urşii pot reprezenta un pericol şi pentru pădurari, a arătat el.

„Pentru noi, grija pentru personal, vă daţi seama, am ajuns la subunităţi cum ar fi Sturzeni să te întâlneşti aproape de trei ori pe săptămână cu ursul, sunt elemente care ne îngrijorează (…). Siguranţa cetăţenilor, protecţia gospodăriilor şi securitatea personalului silvic trebuie să reprezinte priorităţi. În acelaşi timp, lipsa cotelor de recoltă pentru anumite specii cu impact asupra fondului cinegetic, vulpe şi şacal, şi contestarea repetată a procedurilor administrative generează dificultăţi în gestionarea eficientă a faunei sălbatice”, a declarat Bîlcan.

Citește și: Diana Buzoianu pune problema urșilor pe masa edililor: „Am văzut foarte mulți primari care fug de responsabilitate”

Pagubele produse de urşi şi de lupi

Acesta s-a referit şi la pagubele produse de urşi şi de lupi.

„Probleme, pagube produse de urs şi de lup sunt evidente, le cunoaştem cu toţii. Cunosc mai bine zona Sturzeni, unde lupii au făcut pagube însemnate crescătorilor de animale, zeci de animale afectate. Suntem sunaţi de populaţie, suntem întrebaţi ce putem să facem”, a mai spus Bîlcan.

Întrebat despre traseele turistice din zona montană a judeţului Dâmboviţa şi siguranţa turiştilor, acesta a precizat că responsabilitatea semnalizării revine autorităţilor competente, dar a atras atenţia asupra nerespectării regulilor de către unii turişti.

„Traseele montane sunt, în primul rând, în sarcina Salvamontului, a Parcului Naţional Bucegi, traseele sunt semnalizate. Din păcate, ştim cu toţii care mai mergem în zona de munte că nu toată lumea respectă traseele semnalizate, unii se deplasează şi în zone în care teoretic ar fi interzisă deplasarea. Avem iarăşi probleme cu ATV-uri cu care se frământă toate suprafeţele”, a mai explicat şeful Direcţiei Silvice Dâmboviţa.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment