Un bărbat a fost arestat preventiv, iar pentru o femeie a fost instituit controlul judiciar într-un dosar penal în care cei doi sunt anchetaţi de procurorii DIICOT şi de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Hunedoara că ar fi efectuat, fără drept, operaţiuni cu substanţe psihoactive.
„Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, pe parcursul lunii mai 2026, persoanele cercetate ar fi procurat, deţinut, manipulat şi comercializat diferite cantităţi de fragmente vegetale impregnate cu MDMB BUTINACA şi 5Fluoro-ADB (substanţe psihoactive), cu sume cuprinse între 150 şi 300 de lei”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara via Agerpres.
Pe parcursul cercetărilor poliţiştii au indisponibilizat substanţele interzise tranzacţionate.
De asemenea, în urma a două percheziţii efectuate de către poliţişti, în cursul zilei de marţi, 9 iunie, au fost descoperite şi ridicate mai multe recipiente şi pungi conţinând substanţe vegetale şi cristaline, resturi de ţigarete confecţionate artizanal, un cântar de precizie, obiecte purtând urme de substanţă, precum şi alte mijloace de probă.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Hunedoara a dispus, miercuri, arestarea preventivă a bărbatului.
Faţă de femeie, procurorii DIICOT au dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Acţiunea poliţiştilor şi procurorilor DIICOT a beneficiat de sprijinul jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara.
Sursă: stiripesurse.ro
