Pe 24 aprilie 2026, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, va avea loc ediția a XXI-a a Zilei Naționale a Transplantului în România, un eveniment dedicat recunoașterii progreselor din transplantologia românească și omagierii donatorilor, pacienților transplantați și echipelor medicale implicate în salvarea de vieți.
Ziua Națională a Transplantului este celebrată anual în luna aprilie și a fost instituită oficial în România în anul 2005, ca parte a eforturilor de promovare a donării de organe și a dezvoltării programelor de transplant, potrivit Radio Rador România.
Evenimentul va reuni la Iași medici de prestigiu, pacienți transplantați și specialiști în domeniul transplantului din întreaga țară.
Desfășurarea evenimentului la Iași confirmă rolul important al orașului în acest domeniu medical.
În urmă cu 25 de ani, la Spitalul Clinic „C. I. Parhon”, a fost realizat primul transplant renal din Iași. În prezent, activitatea este coordonată de Adrian Covic, iar centrul de transplant renal este recunoscut pentru rezultatele sale la nivel național și european.
Un alt moment important pentru medicina ieșeană a fost realizarea primului transplant hepatic la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon”, pe 10 iunie 2016, de către echipa coordonată de Cristian Lupașcu.
Ediția din acest an marchează mai multe repere importante pentru transplantologia din Iași:
-
25 de ani de transplant renal
-
20 de ani de la dezvoltarea programului de donare în moarte cerebrală
-
18 ani de la primul transplant de cornee
-
10 ani de la inițierea programului de transplant hepatic
Programul evenimentului
06:30 – 08:30 – Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Gheorghe”, oficiată de Teofan
09:30 – 10:00 – Conferință de presă – Teatrul Național „Vasile Alecsandri”
10:00 – 14:00 – Evenimentul principal dedicat Zilei Naționale a Transplantului
14:00 – Prânz festiv în foaierul Teatrului Național
Ziua Națională a Transplantului este o ocazie de a sublinia importanța donării de organe și de a aduce în prim-plan poveștile de viață ale pacienților care au primit o nouă șansă prin transplant.
Sursă: stiripesurse.ro
