O formă extremă de greaţă în perioada sarcinii este legată de 10 gene, dintre care una este probabil principala responsabilă de această condiţie, conform celui mai mare studiu genetic de acest fel de până acum, ce a fost publicat la 14 aprilie în jurnalul Nature Genetics, transmite miercuri Live Science.
Majoritatea viitoarelor mame prezintă un anumit grad de stări de greaţă şi vărsături în timpul sarcinii incipiente, dar până la 10,8% au simptome atât de severe încât nu mai pot mânca şi bea şi pot necesita chiar spitalizare. Această afecţiune, numită hiperemeză gravidică (HG), poate dura pe tot parcursul sarcinii unei femei, dar în prezent nu are tratamente aprobate de Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA), potrivit Agerpres.
Noul studiu oferă dovezi că gena factorului de diferenţiere a creşterii hormonale 15 (GDF15) este principala cauză a HG, lucru sugerat şi în alte studii.
Cercetarea a identificat, de asemenea, şase gene suplimentare legate de această afecţiune, inclusiv una care ar putea controla producţia de peptidă-1 asemănătoare glucagonului (GPL-1), un hormon implicat în reglarea insulinei şi a apetitului. Gena este, de asemenea, cel mai mare factor de risc genetic cunoscut pentru diabetul de tip 2.
Aceste descoperiri ar putea stimula dezvoltarea de noi opţiuni de tratamente ţintite împotriva HG.
„Va fi util în explorarea de noi căi pentru terapii şi explorarea modalităţilor de a prezice, diagnostica, trata şi, eventual, preveni mai bine HG în viitor”, a declarat pentru Live Science Marlena Fejzo, autoarea studiului, expertă în HG la Şcoala de Medicină Keck a Universităţii din California de Sud. Fejzo este consultant pentru o companie farmaceutică care testează un medicament pe bază de GDF15.
Hormonul sarcinii, gonadotropina corionică umană (hCG) – primul hormon produs de placentă după concepţie – a fost considerat mult timp a sta la baza HG, deoarece nivelurile sale cresc la începutul sarcinii. De asemenea, estrogenul a fost sugerat ca o posibilă cauză, deoarece nivelurile sale cresc, de asemenea, dramatic.
Dar cercetări recente efectuate de Fejzo şi colegii ei au concentrat atenţia asupra GDF15 ca o cauză probabilă a HG. Aceştia au identificat mutaţii specifice în gena GDF15 care cresc semnificativ riscul afecţiunii, o mutaţie rară crescând riscul de zece ori.
Însă, deoarece cercetătorii au identificat acest factor de risc genetic folosind în principal date de la femei de origine europeană, Fejzo a spus că a vrut să vadă dacă descoperirea se generalizează la populaţii mai diverse.
Aşadar, în noul studiu, echipa a combinat date din nouă studii independente despre HG din SUA şi Europa. Au comparat genomurile şi autozomii întregi – cromozomii ce sunt aceiaşi pentru organismele din ambele sexe, adică aceştia nu pot determina sexul unui organism – ai unui număr de aproape 11.000 de femei cu HG diagnosticat şi peste 420.000 de femei cu antecedente de sarcină, dar fără HG. Majoritatea datelor proveneau totuşi de la femei de origine europeană, dar seturile de date includeau şi aproximativ 13.000 de femei de origine asiatică, peste 1.200 de femei de origine africană şi 75 de femei de origine latino.
Echipa a descoperit 10 gene asociate cu un risc crescut de HG, gena pentru GDF15 fiind principalul semnal în toate populaţiile, conform lui Fejzo.
„Acestea sunt asocieri, deci nu putem spune neapărat că sunt cauzale”, a spus ea. Totuşi, acest studiu oferă dovezi indirecte pentru o legătură cauzală între HG şi GDF15, având în vedere puterea şi generalitatea semnalului, conform lui Fejzo.
În cele din urmă, descoperirile acestui studiu amplu, combinate cu lucrările anterioare ale echipei lui Fejzo şi ale altor echipe de cercetare, stabilesc o legătură cauzală între GDF15 şi afecţiune, a spus ea.
Într-o primă fază, cercetătorii au identificat, de asemenea, o asociere cu TCF7L2, principalul factor de risc genetic pentru diabetul de tip 2 şi diabetul gestaţional, care este caracterizat de o glicemie crescută în timpul sarcinii. Cercetările anterioare au descoperit că această genă ar putea regla GPL-1, acelaşi hormon imitat de medicamente precum Ozempic şi Wegovy.
Fejzo a spus că această descoperire „pare a fi o nouă ţintă fascinantă de explorat” pentru a dezvolta noi medicamente împotriva HG.
Alte gene identificate în studiu sunt legate de învăţare şi memorie, în timp ce altele sunt legate de sindromul de epuizare şi apetit. Nu au fost identificate legături genetice cu hCG sau estrogen în lucrare, conform autorilor.
Această cercetare „cimentează” varianta GDF15 ca principalul factor determinant al HG într-o populaţie largă şi diversă, a declarat Dr. Andrew Housholder, medic de urgenţă specializat în HG şi consultant pentru o companie farmaceutică care testează un medicament ce acţionează asupra GDF15.
„Ar trebui să pună capăt în sfârşit discuţiei despre HG ca o sensibilitate la hCG şi estrogen”, a declarat Housholder, care nu a fost implicat în cercetare, pentru Live Science într-un mesaj prin e-mail.
Fiecare dintre cele 10 gene identificate „merită un studiu aprofundat”, a adăugat el. Faptul că acestea acoperă multe căi biologice majore, atingând totul, de la semnalizarea insulinei până la învăţare, „ilustrează cu adevărat cât de complex este procesul afecţiunii HG”.
Motivul exact pentru care genele de învăţare şi memorie sunt implicate este neclar, dar o teorie sugerează că acestea ar putea juca un rol în conectarea răspunsurilor extreme de aversiune alimentară observate la persoanele cu HG, a spus Fejzo.
Fejzo şi echipa sa îşi propun să lanseze un nou studiu clinic în această vară. Acest studiu va implica administrarea de metformin, un medicament pentru diabet care creşte GDF15, pacientelor cu antecedente de HG. Pacientele înscrise intenţionează să aibă mai mulţi copii în viitorul apropiat, aşa că studiul va testa dacă metformina le desensibilizează la GDF15 înainte de concepţie. Speranţa ar fi să le reducă greaţa şi vărsăturile odată ce rămân însărcinate.
Sursă: stiripesurse.ro
