Blocajele kilometrice care sufocă an de an traficul spre stațiunile de pe Valea Prahovei ar putea deveni, în viitor, doar o amintire. Autoritățile anunță că unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din zonă, centura ocolitoare a orașului Comarnic, se apropie de finalizare și ar putea fi deschisă circulației chiar în această vară. În paralel, planurile pentru autostrada Ploiești–Brașov avansează, iar dacă termenele vor fi respectate, șoferii ar putea avea o alternativă rapidă peste aproximativ cinci ani.
Centura Comarnic, pe ultima sută de metri
Lucrările la centura orașului Comarnic au început în urmă cu trei ani și au costat costat 93 de milioane de euro, bani europeni.
Potrivit proiectului, drumul trebuie să fie dat în folosință la sfârșitul lunii iunie. Varianta ocolitoare a orașului Comarnic va avea aproape 6 km, iar în momentul de față stadiul lucrărilor este de peste 80%.
„Într-adevăr suntem la limită cu acest termen. Eu sper în continuare să ne apropiem de 100%.
Ștefan Ignat – șef șantier: Noi lucrăm la capacitate maximă pe toate fronturile, la toate punctele de lucru, se lucrează zilnic”, a declarat Virgiliu Daniel Nanu, președinte CJ Prahova.
Așteptări mari din partea comunității
Potrivit Didi24, pamenii din zonă spun că proiectul a fost amânat de mai multe ori și așteaptă să vadă dacă termenul din această vară va fi respectat, considerând că abia după deschidere se va putea evalua impactul real asupra traficului.
De asemenea, unii locuitori cred că noul drum ar putea contribui la o mai bună fluidizare, dar atrag atenția că problemele de aglomerație persistă și în alte localități din apropiere, precum Breaza sau Bușteni, mai ales în perioadele de vârf.
Alte proiecte pentru decongestionarea traficului
Lucrările la centura Bușteni-Azuga, investiția estimată la aproximativ 110 milioane de euro, ar putea fi gata peste trei ani. Sunt semnale și că autostrada Ploiești-Brașov va prinde contur. Până anul viitor ar putea fi gata studiul de fezabilitate, după o perioada lungă de neînțelegeri cu privire la foraje.
„Ajunsesem la un moment dat la vreo șase teme propuse pe partea de foraje geotehnice. Într-un final am ajuns la un compromis vizavi de amplasarea și adâncimea fiecărui foraj”, a declarat Gabriel Budescu (CNIR).
Autostrada mult promisă, încă în așteptare
„Gândiți-vă că toți participanții la trafic, toți prahovenii cred că o așteaptă mai bine de 25 de ani. Toți au promis această autostradă”, a mai spus președintele CJ Prahova.
Unii șoferi spun că rămân sceptici în privința proiectului, având în vedere numeroasele promisiuni din trecut care nu s-au concretizat.
În cel mai bun caz, autostrada Ploiești – Brașov va fi gata peste cinci ani. Costurile vor fi stabilite în urma studiului de fezabilitate.
Sursă: stiripesurse.ro
