Prima pagină » ACSH Gheorgheni preia conducerea în finala Erste Liga după 4–3 cu Corona Brașov, în prelungiri

ACSH Gheorgheni preia conducerea în finala Erste Liga după 4–3 cu Corona Brașov, în prelungiri

by Salut Timisoara
0 comments



ACSH Gheorgheni a preluat conducerea în finala Erste Liga la hochei pe gheaţă, după ce a învins-o pe Corona Braşov cu scorul de 4-3 (1-0, 0-3, 2-0, 1-0), după prelungiri, luni seara, în Remetea Ice Arena, conform Agerpres.

Christopher Bodo (69:38) a marcat golul victoriei. Celelalte goluri ale gazdelor au fost reuşite de Peter Vincze (03:07), Jay Gerads Dallas (49:39) şi Samuel Owen Williams (53:42).

Pentru Corona au înscris Jared Michael Van Wormer (24:09), Pavlo Borisenko (28:50) şi David Levin (38:26).

ACSH Gheorgheni, deţinătoarea trofeului, are 2-1 la general şi va juca acasă meciul patrulea al finalei marţi, în Remetea Ice Arena (18:30). Finala se dispută după sistemul cel mai bun din şapte meciuri.

Aceasta este a doua finală consecutivă şi a patra în total între două formaţii româneşti, după ce anul trecut ACSH Gheorgheni a dispus cu 4-2 de SC Miercurea Ciuc.

Corona a mai obţinut trofeul în 2024, iar ACSH Gheorgheni în 2023 şi 2025. Corona a mai jucat finale în 2014 şi 2021.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment