România continuă să se numere printre statele europene cu cele mai ridicate rate ale mortalității în accidente rutiere. Un studiu arată că țara noastră ocupă locul al treilea în Europa după numărul de persoane care își pierd viața în accidente de circulație, fiind depășită doar de Serbia și Bulgaria, potrivit Novinite.
România, pe podiumul țărilor cu cele mai multe victime în accidente
Analiza, realizată de Vignette Switzerland, platformă care oferă viniete electronice pentru Elveția, arată că în România se înregistrează 68 de decese la un milion de locuitori în urma accidentelor rutiere.
Pe primul loc se află Serbia, cu 74 de decese la un milion de locuitori, iar Bulgaria ocupă poziția a doua, cu 71 de victime la un milion de persoane.
Studiul a fost realizat înaintea perioadei în care tot mai mulți europeni aleg să călătorească cu mașina, o variantă preferată pentru flexibilitatea pe care o oferă. Totuși, nivelul de siguranță diferă considerabil de la o țară la alta.
Mai multe destinații turistice populare apar în clasamentul negativ
Pe lângă Serbia, Bulgaria și România, în topul statelor europene cu cele mai ridicate rate ale mortalității rutiere se regăsesc și destinații foarte căutate de turiști.
Portugalia, Grecia, Italia și Franța sunt incluse, de asemenea, între primele zece țări europene cu cele mai multe decese provocate de accidente de circulație, potrivit studiului.
Țările nordice, exemplu la capitolul siguranță rutieră
La celălalt capăt al clasamentului se află Norvegia și Suedia, fiecare cu 19 decese rutiere la un milion de locuitori, cele mai reduse valori înregistrate în Europa.
Comparativ cu aceste state, Serbia are o rată a mortalității pe șosele de aproape patru ori mai mare.
Unde s-au făcut cele mai mari progrese în ultimii ani
Analiza a urmărit și evoluția siguranței rutiere în ultimul deceniu. Cea mai mare scădere a numărului de victime a fost înregistrată în Lituania, unde mortalitatea rutieră s-a redus cu 43% față de acum zece ani.
Reduceri importante au fost raportate și în Letonia (37%), Bulgaria (36%), Grecia (35%) și Ungaria (30%).
În schimb, progresele au fost limitate în alte state. Portugalia a înregistrat o reducere de numai 1% față de 2015, iar Franța de 6%.
Recomandări pentru cei care pleacă la drum în această vară
Autorii studiului recomandă șoferilor care călătoresc prin Europa să se informeze înainte despre regulile de circulație specifice fiecărei țări, să își planifice traseul din timp și să manifeste prudență sporită, în special pe drumurile necunoscute.
Sursă: stiripesurse.ro
