TIMIS. Un focar de pestă porcină africană a fost depistat la o fermă Comtim din localitatea Bulgăruș, județul Timiș.
CITEȘTE ȘI: Parcare la Piața Volantă de lângă stadion. Consiliul Județean Timiș aprobă parteneriatul cu Primăria Timișoara
Autoritățile au luat rapid măsuri.
Imediat după confirmarea pestei porcine africane, a fost convocată sedința Centrului Local de Combatere al Bolilor Timiș, unde au fost dispuse măsuri pentru prevenirea răspândirii bolii.
Pentru protejarea perimetrului contaminat, în vederea evitării răspândirii virusului au fost stabilite zonele de protecţie şi supraveghere de 3 şi respectiv 10 km din jurul focarului de pestă porcină africană și anume:
– Zona de protecție – în jurul focarului, de minim 3 km, pe raza localității: BULGĂRUȘ
– Zonă de supraveghere – în jurul focarului, de minim 10 km, care include și zona de protecție, pe raza localităților: IECEA MARE, LENAUHEIM, GRABAȚ, UIHEI, ȘANDRA, GOTTLOB, LOVRIN, PESAC din județul Timiș.
Exploatații comerciale suine – ferma BILED și ferma IECEA MARE aparținând SC COMTIM România SRL, SC PROD SUIN SRL.
Mișcarea animalelor din zona de protecţie este restricţionată astfel:
– Deplasarea și transportul porcilor pe drumuri publice sau private sunt interzise, cu excepţia cazului în care sunt avizate de autoritatea veterinară locală.
– Această interdicţie nu trebuie aplicată tranzitului porcilor pe șosea sau pe calea ferată dacă tranzitul se face fără descărcare sau oprire; poate fi acordată o derogare în cazul porcilor destinaţi tăierii, care provin din exteriorul zonei de protecţie și se îndreaptă spre un abator situat în zona menţionată anterior pentru tăiere imediată.
– Nici un animal domestic nu poate intra sau părăsi o exploataţie fără autorizarea autorităţii veterinare locale.
– Animalele din zona de protecţie sunt supuse supravegherii clinice cu echipe constituite din medici veterinari oficiali în fiecare echipă și / sau personal auxiliar; echipele de inspecţie vor fi suplimentate în funcţie de necesitate, cu reprezentanţi ai ULS, personal auxiliar și medici veterinari oficiali.
2.Mișcarea animalelor din zona de supraveghere este restricţionată astfel:
– Deplasarea și transportul porcilor pe drumuri publice sau private sunt interzise, cu excepţia cazului în care sunt avizate de autoritatea veterinară locală.
– Nici un animal domestic nu poate intra sau ieși în/dintr-o exploataţie în cursul primelor șapte zile fără autorizarea autorităţii veterinare locale.
Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având însă impact la nivel social din punct de vedere economic.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.
Source link
