Zidul de sprijin de pe malul drept al cursului de apă Băiţa, care străbate oraşul Tăuţii-Măgherăuş, a fost pus în siguranţă şi nu mai prezintă un pericol pentru zonă, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Administraţie Bazinale de Apă (ABA) Someş-Tisa, Cristina Vădan.
„A fost pus în siguranţă zidul de sprijin de pe malul drept al cursului de apă. În urma fenomenelor hidrometeorologice produse pe cursul de apă Băiţa, consolidarea de mal, respectiv zidul de sprijin din piatră de pe malul drept, a fost grav afectată. Lucrarea a fost dislocată pe o lungime de aproximativ 60 de metri, obturând parţial albia minoră şi reducând semnificativ secţiunea de scurgere. Având în vedere riscul crescut pentru siguranţa zonei, în special în cazul viiturilor sau al creşterilor de debit, intervenţia pentru refacerea zidului de sprijin a fost esenţială”, a precizat Cristina Vădan.
Conform sursei citate, intervenţia a constat în decolmatarea, igienizarea albiei, demolarea şi îndepărtarea zidului distrus şi construirea unui nou zid de sprijin din beton, cu o lungime de 30 de metri, reparaţii la fundaţia zidului existent pe două tronsoane, însumând 15 metri, inclusiv subzidirea zonelor în care fundaţia a fost spălată.
Investiţia, în valoare de 241.218 lei, este finanţată din surse proprii ale Administraţiei Naţionale „Apele Române” şi realizată prin Programul de reparaţii cu terţi pe anul 2026 al Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa.
Investiţia contribuie la protejarea locuitorilor din zonă, reducerea pagubelor produse de inundaţii, creşterea siguranţei infrastructurii hidrotehnice.
Totodată, sunt protejate obiective socio-economice esenţiale pentru comunitate, precum grădiniţa, liceul, centrul multifuncţional, drumul de acces şi reţelele edilitare.
„Punerea în siguranţă a punctelor critice confirmă o realitate fundamentală: investiţiile în lucrări de apărare împotriva inundaţiilor sunt investiţii în siguranţa comunităţilor”, a mai punctat Cristina Vădan.
Sursă: stiripesurse.ro
