Prima pagină » Europarlamentarul Victor Negrescu, distins cu Premiul pentru Excelență în Guvernanță și Colaborare la nivelul Uniunii Europene

Europarlamentarul Victor Negrescu, distins cu Premiul pentru Excelență în Guvernanță și Colaborare la nivelul Uniunii Europene

by Salut Timisoara
0 comments



Europarlamenterul Victor Negrescu anunță că a fost distins cu premiul Europarlamentarul Anului 2026, Premiul pentru Excelență în Guvernanță și Colaborare la nivelul Uniunii Europene și se declară recunoscător pentru disticție.

„Am primit, în cadrul MEP Awards – Europarlamentarul Anului 2026, Premiul pentru Excelență în Guvernanță și Colaborare la nivelul Uniunii Europene.

Sunt onorat și recunoscător pentru această distincție, acordată de un juriu independent, alcătuit din experți și reprezentanți ai unor organizații europene de prestigiu din domeniul politicilor publice, democrației și afacerilor europene. Mă bucură cu atât mai mult cu cât, printre cei nominalizați, s-au aflat alți doi vicepreședinți ai Parlamentului European, dintre care unul fost prim-ministru. Mai mult, am fost onorat de faptul că premiul mi-a fost înmânat de către președinta Comitetului European al Regiunilor, Kata Tüttő.

Într-o perioadă în care suntem îndemnați tot mai des să fim radicali, să fim agresivi și să respingem orice compromis, am ales să cred în puterea dialogului, a profesionalismului și a valorilor democratice. Cred că tocmai această abordare ne-a ajutat să obținem rezultate importante pentru România și să influențăm deciziile europene acolo unde contează.

Acest premiu nu este însă doar al meu. Este al tuturor celor care au fost alături de mine și au crezut că politica poate însemna competență, muncă și colaborare.

Le mulțumesc colegilor din echipa mea, familiei mele, activiștilor PES, colegilor din delegația social-democrată din Parlamentul European, voluntarilor și tuturor colegilor din Partidul Social Democrat. Fără voi, nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil.

Primesc această recunoaștere cu bucurie, dar și cu responsabilitate. Premiile sunt importante, însă adevărata măsură a muncii noastre rămâne impactul pe care îl avem în viața oamenilor și rezultatele pe care le obținem pentru România.

Mulțumesc!” a postat Victor Negrescu pe pagina sa de socializare.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment