Marian Vanghelie are noi probleme, după scandalurile cu fosta parteneră și șoferița care l-a acuzat de hărțuire. Fostul primar este implicat într-un nou proces, de această dată fiind dat în judecată de un bărbat care a cerut ca acesta să fie evacuat dintr-un imobil situat în Sectorul 2, potrivit SpyNews.
Din punct de vedere legal, „atunci când dreptul locatarului de a folosi un imobil s-a stins ca urmare a încetării locaţiunii prin expirarea termenului, prin acţiunea locatorului, prin neplata chiriei sau a arenzii, precum şi din orice altă cauză şi locatorul doreşte să intre în posesia imobilului, acesta va notifica locatarul, în scris, prin intermediul executorului judecătoresc, punându-i în vedere să elibereze şi să-i predea liber imobilul, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării notificării”. În cazul în care chiriașul nu se conformează, proprietarul trebuie să deschidă un proces, cum s-a întâmplat și în cazul fostului edil.
Marian Vanghelie, implicat și într-un DNA
Marian Vanghelie a fost trimis în judecată, alături de alte 30 de persoane pentru fapte de crimă organizată și corupție.
Comunicatul DNA:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, la data de 05 mai 2026, în stare de libertate, a 31 de inculpați, persoane fizice și juridice, după cum urmează:
PETRE MARIAN-LEONARD, la data faptelor director general al S.C. Economat Sector 5 S.R.L, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat;
– abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, săvârșită în vederea obținerii unui avantaj patrimonial de către altul (55 de acte materiale);
– complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată (21 de acte materiale);
– participație improprie în formă continuată la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave (17 acte materiale);
– cinci infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, dintre care patru în formă continuată;”.
Ce fapte a săvârșit fostul edil
„VANGHELIE MARIAN-DANIEL, la data faptelor consilier local în cadrul Consiliului Local Sector 5 București, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat și
– complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, săvârșită în vederea obținerii unui avantaj patrimonial de către altul (26 de acte materiale);
V.P., administrator al S.C. Games&Sports Distribution Romania S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat și
– complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, săvârșită în vederea obținerii unui avantaj patrimonial de către altul (16 acte materiale);
RĂMULESCU FLORICICA-CARMEN, la data faptei director achiziții în cadrul S.C. Economat Sector 5 S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, comisă în vederea obținerii unui avantaj patrimonial de către altul (14 acte materiale);
DABIJA GEORGETA, la data faptei cenzor al S.C. Economat Sector 5 S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată (8 acte materiale);
LUPAȘCU MARIAN, la data faptei director general al S.C. Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată (21 acte materiale);
ZIDĂRESCU LOREDANA IONELA, la data faptei, inițial șef Serviciu Achiziții, iar ulterior director Investiții și Achiziții în cadrul S.C. Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată (21 acte materiale);
ANTONESCU VINCENȚIU-DANIEL, la data faptei director general al Administrației Domeniului Public sector 5, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată (6 acte materiale);
LĂZĂRESCU PAUL-ALEXANDRU, la data faptei director general al Administrației Piețelor sector 5, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată (6 acte materiale);
STOICA MARIANA, la data faptei director general al Centrului Cultural și de Tineret Ștefan Iordache, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată (17 acte materiale);
SĂLĂVĂSTRU VALERIAN, la data faptei director general al Direcției de Impozite și Taxe Locale sector 5, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu;
P.M., I.B.M., D.C., P.D.A. și P.P., administratori ai unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
Constituire a unui grup infracțional organizat
– constituire a unui grup infracțional organizat și
– complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, săvârșită în vederea obținerii unui avantaj patrimonial de către altul;
V.E.F., administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, săvârșită în vederea obținerii unui avantaj patrimonial de către altul;
C.D.M., administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, săvârșită în vederea obținerii unui avantaj patrimonial de către altul;
M.A. și G.M.D., director, respectiv administrator ai unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, săvârșită în vederea obținerii unui avantaj patrimonial de către altul;
S.C. GAMES&SPORTS DISTRIBUTION ROMANIA S.R.L., S.C. CITY BISTRO MANAGEMENT S.R.L., S.C. IDD ASSET MANAGEMENT S.R.L., S.C. DAARM PARTNERS S.R.L., S.C. DAP TEAM&PARTNERS S.R.L., S.C. UNITED COLORS TEAM S.R.L. și S.C. MIRO BEST PRINT S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, comisă în vederea obținerii unui avantaj patrimonial de către altul;
S.C. TRADE INTERNATIONAL INDUSTRY S.R.L. și S.C. GRIVIN HOUSE S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, comisă în vederea obținerii unui avantaj patrimonial de către altul;
S.C. FORTIS PUGNA S.R.L. și S.C. ELSYS POWER S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, comisă în vederea obținerii unui avantaj patrimonial de către altul.”, se arată în comunicat.
Sursă: stiripesurse.ro
