Prima pagină » Messi scrie istorie şi Argentina e în 16-imi după 2-0 cu Austria

Messi scrie istorie şi Argentina e în 16-imi după 2-0 cu Austria

by Salut Timisoara
0 comments



Echipa naţională a Argentinei, campioana mondială en-titre, a învins luni seara, scor 2-0, echipa naţională a Austriei, şi conduce în grupa J a Cupei Mondiale. Messi a devenit golgeterul all-time al turneelor finale.

În meciul de la Dallas, campionii mondiali au primit penalti în minutul 7, după verificarea VAR a unui fault asupra lui Lautaro Martinez. A executat Lionel Messi, care a şutat însă doar pe lângă poartă, în minutul 9. Starul argentinian a pornit însă în căutarea golului istoric care îl putea plasa în fruntea golgeterilor all-time ai Cupei Mondiale.

A ratat în minutele 18 şi 32, dar a înscris în minutul 39, din assistul lui Medina, şi a ajuns la 17 goluri înscrise la turneele finale, record istoric absolut. Austriecii au fost mai activi în partea secundă, lovitura liberă a lui Sabitzer fiind parată de Dibu Martinez, în minutul 55. Gregoritsch a trimis peste poartă, cu o lovitură de cap, în minutul 67, iar Nico Gonzalez a ratat în minutul 86.

Însă în al cincilea minut al prelungirilor Messi s-a descurcat admirabil în careul europenilor şi a majorat avantajul campioanei mondiale, ajungând la 18 goluri înscrise la turneele finale de cupă mondială. Argentina – Austria s-a încheiat 2-0 şi campioana mondială este lider în grupa J, cu şase puncte, iar Lionel Messi e golgeterul la zi al Mondialului, cu cinci reuşite.

Austria este a doua în clasamentul grupei, cu 3 puncte, în timp ce Iordania şi Algeria nu au niciun punct.

ARGENTINA: E. Martinez – Molina, Romero (Otamendi 57), Lisandro Martinez, Medina (Tagliafico 82) – De Paul (L. Paredes 81), Mac Allister, Enzo Fernandez, Thiago Almada (Julian Alvarez 64) – Messi, Lautaro Martinez (Nico Gonzalez 64). SELECŢIONER: Lionel Scaloni

AUSTRIA: Alexander Schlager – Posch (Prass 68), Alaba (Friedl 67), Danso, Laimer – Seiwald, Xaver Schlager – Romano Schmid (Wimmer 78), Wanner (Arnautovic 68), Sabitzer – Gregoritsch (Chukwuemeka 85). SELECŢIONER: Ralf Rangnick

Cartonaşe galbene: Medina 76, L. Paredes 90+2 / Posch 41, Laimer 76

Arbitru: Amin Mohamed Omar (Egipt)





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment