Prima pagină » Simona Halep, primele declarații după retragerea oficială din tenis. Decizie cu privire la iubitul său : 'Altă etapă'

Simona Halep, primele declarații după retragerea oficială din tenis. Decizie cu privire la iubitul său : 'Altă etapă'

by Salut Timisoara
0 comments



Simona Halep, dublă câștigătoare de Grand Slam și fost număr 1 mondial, s-a retras oficial din tenis,la sfârșitul săptămânii trecute.

După evenimentul de la Cluj, Halep a postat un mesaj pentru fani și în mediul online. Fosta sportivă spune că a venit momentul să pună pe primul loc viața personală.

„Dragii mei,

Sâmbătă am trăit unul dintre cele mai intense și emoționante momente din viața mea: Evenimentul Oficial de Retragere din Tenis. A fost mai mult decât o ceremonie. A fost închiderea unui capitol care a însemnat toată viața mea de până acum. Un drum început cu un vis și continuat cu mult muncă, sacrificii, lacrimi, speranță și iubire pentru acest sport.

Tenisul m-a format. M-a ridicat, m-a pus la încercare, m-a făcut puternică. Mi-a oferit cele mai frumoase trăiri și cele mai grele lecții, pe care le voi purta cu mine mereu. Pentru tot ce am trăit pe teren si dincolo de el, sunt profund recunoscătoare.

Un om care a simțit, care a suferit, care s-a bucurat

În spatele trofeelor, rezultatelor si momentelor pe care le-am împărțit cu voi, a existat mereu si omul Simona. Un om care a simțit, care a suferit, care s-a bucurat, care a căzut si s-a ridicat de multe ori.

Astăzi, poate pentru prima dată, simt că vreau pur si simplu să respir. Să trăiesc. Să descopăr cine sunt dincolo de sport, dincolo de competiție, dincolo de tot ceea ce lumea a cunoscut despre mine. Au fost ani în care viața mea a fost privită, analizată și comentată din multe unghiuri.

Știu ca asta a făcut parte din drumul meu și am acceptat-o, cu tot ce a venit la pachet. Dar odată cu încheierea acestui capitol, simt și nevoia firească de a păși spre ceea ce urmează cu mai mult liniște, cu mai mult intimitate si cu libertatea de a-mi trăi alegerile în felul meu.

Nu pentru că vreau să mă îndepărtez de oameni, ci pentru că simt că a venit timpul să mă apropii mai mult de mine. Voi rămâne mereu aceeași: cu valorile, disciplina și responsabilitatea pe care sportul mi le-a oferit și pe care le voi purta cu mine toată viața.

O altă etapă

De acum, începe pentru mine o altă etapă. Una mai liniștită, mai personală, mai aproape de ceea ce sunt dincolo de performanță. O etapă în care îmi doresc să mă bucur de lucrurile simple, de oamenii dragi, de alegerile mele și de libertatea de a-mi trai viața in felul meu.

Privesc înainte cu recunoștință pentru tot ce a fost și cu sufletul deschis pentru tot ce urmează. Viața îmi va aduce, cu siguranță, noi moduri de a fi aproape de omenii care mă iubesc cu adevărat. Vă mulțumesc pentru că mi-ați fost alături, pentru că ați crezut în mine și pentru că ați făcut parte din această călătorie. Unele povești se încheie, dar ceea ce lasă în urmă rămâne pentru totdeauna.

Cu drag, Simona”, a scris aceasta.

Palmaresul și cariera Simonei Halep

Două titluri de Grand Slam (Roland Garros, 2018 și Wimbledon, 2019)

Finală la Australian Open, alte două finale la Roland Garros

Semifinală la US Open

580-243 e bilanțul de victorii și înfrângeri

24 de titluri

64 de săptămâni pe locul 1 mondial

Simona Halep s-a născut în Constanța, în 27 septembrie 1991. A fost încurajată să practice tenis de tatăl ei, Stere. În 2006, ea a debutat ca jucătoare profesionistă, dar ascensiunea în tenis a început din anul 2013, când a cucerit primele titluri WTA.

În 2014, Halep ajungea în prima finală de Grand Slam a carierei și pierdea în fața Mariei Sharapova. Românca a continuat să câștige titluri, să obțină rezultate foarte bune și a intrat în top 10 WTA.

Sub conducerea lui Darren Cahill a obținut la Roland Garros primul titlu de Grand Slam al carierei. Apoi a venit triomful la Wimbledon. În 2023 a fost suspendată pentru încălcarea regulilor anti-doping.TAS i-a redus pedeapsa, dar la revenite nu și-a mai găsit ritumul așa că s-a reteras.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment