Reprezentativa Iranului a debutat la Cupa Mondială din SUA cu o remiză scor 2-2, cu Noua Zeelandă, într-un meci contând pentru grupa G şi disputat la Los Angeles. Meciul s-a desfășurat într-o atmosferă ostilă Iranului, cu proteste în fața stadionului și cu o echipă a Iranului care imediat după finalul meciului trebuie să părăsească SUA și să se întoarcă în Mexic, informează News.ro.
Noua Zeelandă a deschis scorul prin Just, în minutul 7, iranienii egalând prin Rezaeian, în minutul 32.
Just a dus din nou Noua Zeelandă în avantaj în minutul 54, în timp ce Iran a egalat prin Mohebi, în minutul 64.
Jucătorul, care joacă pentru Motherwell în Scoţia, a devenit primul neozeelandez care a marcat două goluri la Cupa Mondială. De asemenea, a fost doar a doua oară în istorie când echipa naţională a Noii Zeelande a marcat două goluri într-un singur meci de la Cupa Mondială.
La partida de la Los Angeles a asistat şi preşedintele FIFA, Gianni Infantino.
Proteste înaintea meciului Iranului
Un grup de protestatari s-a adunat în fața stadionului SoFi din Los Angeles înaintea meciului de la Cupa Mondială dintre Iran și Noua Zeelandă, care va avea loc luni.
În mai multe videoclipuri, protestatarii pot fi auziți scandând „Președinte Trump, termină treaba!”. Alte videoclipuri au arătat oameni scandând „gata cu Republicile Islamice!”, relatează CNN.
„Sunt aici pentru a protesta împotriva Republicii Islamice din Iran, regimul terorist tiranic, ucigaș care, în ultimii 40 de ani, a ucis, torturat și închis mulți dintre cetățenii noștri”, a declarat pentru Reuters Iman Foroutan, arhitect șef de sistem la organizația non-profit pentru drepturile omului SOS Iran Profit.
Protestatarii au fost văzuți și fluturând steaguri asociate cu grupuri care se opun guvernului islamic iranian, purtând Soarele și Leul. Steagul fusese folosit timp de secole înainte de revoluția din 1979.
FIFA a interzis steagurile Iranului de dinainte de revoluție la Campionatul Mondial de Fotbal, invocând regulamentul stadionului. O audiere de ultim moment care a avut loc luni la Los Angeles a confirmat interdicția.
Între timp, fanul iranian al fotbalului, Mehdi Jafarir, a declarat că a ieșit să susțină echipa.
Componenţa echipelor:
Noua Zeelandă: Crocombe, – Payne (Elliot – 78), Surman, Boxall, Cacace (Old – 68) – Bell, Stamenic (Bindon – 90+2) – McCowatt (Thomas – 68), Singh (Randall – 90+2), Just – Wood. Selecţioner: Darren Bazeley
Iran: Beiranvand – Mohammadi, Khalilzadeh, Nemati, Rezaeian – Mohebi, Ezatolahi, Ghoddos (Hajsafi – 65), Yousefi (Ghaedi – 46)- Taremi (Hosseinzadeh – 80), Moghanlou (Alipour – 53): Selecţioner: Ardeshir „Amir” Ghalenoei
Meciul a fost arbitrat de mexicanul César Arturo Ramos Palazuelos.
În primul meci al grupei G, Belgia şi Egipt au remizat, scor 1-1.
În clasament, toate cele patru echipe au câte un punct.
În etapa următoare a grupei G au loc meciurile Belgia – Iran şi Noua Zeelandă – Egipt.
Sursă: stiripesurse.ro
