Un cetățean român în vârstă de 26 de ani, care lucra ca îngrijitor permanent pentru o femeie de 93 de ani din Austria, este vizat de o anchetă după ce rudele vârstnicei au descoperit că din seiful acesteia au dispărut zeci de mii de euro. Potrivit poliției austriece, bărbatul și-a părăsit neanunțat locul de muncă și nu s-a mai întors.
Incidentul a avut loc în localitatea Zell, din districtul Wolfsberg, în landul austriac Carintia.
Potrivit autorităților, în dimineața zilei de 11 iunie, îngrijitorul român, care asigura servicii de îngrijire 24 de ore din 24 pentru femeia de 93 de ani, a plecat fără să anunțe și nu a mai revenit la domiciliul acesteia.
După ce familia a alertat agenția de îngrijire, reprezentanții acesteia au reușit să ia legătura cu românul. Acesta ar fi explicat că trebuie să plece urgent acasă din motive personale și că urma să revină la locul de muncă peste două zile.
Între timp, rudele femeii au verificat seiful aflat în locuință și au constatat lipsa unei sume importante de bani, estimată la câteva zeci de mii de euro.
Familia a sesizat imediat poliția, iar autoritățile austriece au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele dispariției banilor și eventualele responsabilități.
Poliția din Carintia a anunțat că investigațiile sunt în desfășurare.
Sursă: stiripesurse.ro
