Prima pagină » Distincție prezidențială pentru românii din Cipru: Alianța Românilor din Cipru, decorată de șeful statului

Distincție prezidențială pentru românii din Cipru: Alianța Românilor din Cipru, decorată de șeful statului

by Salut Timisoara
0 comments



Președintele României, Nicușor Dan, a semnat un decret prin care conferă Ordinul „Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social” în grad de Cavaler Alianței Românilor din Cipru, în semn de apreciere pentru activitatea desfășurată în sprijinul comunității românești din această țară.

Potrivit decretului publicat joi, distincția a fost acordată pentru angajamentul organizației față de păstrarea și promovarea identității culturale și spirituale românești în Republica Cipru.

Administrația Prezidențială arată că organizația s-a remarcat prin eforturile de susținere a integrării armonioase a comunității românești în societatea cipriotă, contribuind la consolidarea legăturilor dintre românii stabiliți în insulă și țara de origine.

Ordin acordat la propunerea Ministerului Afacerilor Externe

Decorarea a fost făcută în baza unei propuneri formulate de Ministerul Afacerilor Externe și în conformitate cu prevederile legislației privind sistemul național de decorații și ale legii care reglementează Ordinul „Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social”.

Decretul a fost semnat de președintele Nicușor Dan și contrasemnat de premierul interimar Ilie Bolojan.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment