Unui dintre frații Tate și-a prezentat teoria după ce o dronă rusească a lovit un bloc din Galați, vineri noaptea, și două persoane au ajuns la spital. Influencer susține că există posibilitatea ca Ucraina să fi lansat drona pentru a obține mai mulți bani de la UE.
O dronă s-a prăbușit, vineri, în jurul orei 02:00 dimineață, pe un bloc de locuințe din centrul municipiului Galați. A urmat o explozie și de izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 10 al imobilului. Două persoane au fost rănite ușor și au ajuns la spital.
Tristan Tate a comentat incidentul pe pagina sa de socializare și lansează o ipoteză. Spune că ar deține informații potrivit cărora drona a fost lansată din Ucraina în mod intenționat.
„Probabil Ucraina a atacat România în încercarea de a fura mai mulți bani de la UE. Au redirecționat o dronă rusească sau, mai probabil, au tras chiar ei asupra orașului Galați. Îi îndemn pe români să nu cadă în plasa acestor trucuri. Am aceste informații de la surse FOARTE sigure.
Sunt convins că românii nu își cunosc deloc propria istorie. Aș putea face un videoclip despre asta pentru a explica totul pentru toată lumea. „Rusia a atacat România” este o perversiune a ceea ce s-a întâmplat aici. Informația e falsă”, a scris Tristan Tate.
Ajutor pentru victime
Britanicul anunță și că vrea să ajute cu bani victimele pentru că este convins că statul Român nu va face nimik pentru ei.
„Două persoane au fost rănite. Poate cineva să ia legătura cu ele în numele meu? Le voi oferi fiecăreia 10.000 de dolari pentru a le ajuta cu cheltuielile medicale, pentru că știu că acest guvern nu va face nimic pentru ele”, a scris Tate, pe X.
Sursă: stiripesurse.ro
