Într-o analiză publicată recent de POLITICO, diplomatul arată că eșecurile repetate din Vietnam, Afganistan, Irak și, mai recent, confruntarea cu Iranul reflectă „o problemă structurală profundă” a strategiei politice americane.
Războiul ca substitut al politicii
Conform lui Daalder, Washingtonul a inversat complet logica clasică a strategului prusac Carl von Clausewitz, care definea războiul drept „continuarea politicii prin alte mijloace”. În loc să folosească armata pentru a atinge obiective politice precise, liderii americani tratează forța militară ca pe un substitut al diplomației.
„Washingtonul folosește armata și speră că soluția politică va apărea ulterior”, afirmă fostul ambasador.
Această abordare a dus la un bilanț marcat de blocaje strategice, războaie fără final clar, retrageri umilitoare și destabilizarea unor regiuni întregi.
Ultimul succes clar al Americii
Singurul conflict post-Cel de-al Doilea Război Mondial pe care Daalder îl consideră un succes veritabil este Războiul din Golf din 1991. Motivul succesului a fost faptul că președintele de la acea vreme, George H. W. Bush, a înțeles limitele puterii militare.
Acesta a stabilit un obiectiv strict definit, axat exclusiv pe eliberarea Kuweitului după invazia irakiană, și a dat dovadă de o reținere strategică majoră. Bush senior a refuzat să invadeze Bagdadul și să încerce înlăturarea lui Saddam Hussein, în ciuda presiunilor politice uriașe, iar această abordare calculată a adus Washingtonului legitimitate internațională și o victorie reală.
În contrapondere, fiul său, George W. Bush Jr., a ales în 2003 invazia totală și schimbarea de regim. Decizia de a desființa complet armata irakiană a lăsat sute de mii de militari înarmați pe străzi, alimentând direct o insurgență care a destabilizat Orientul Mijlociu pentru un deceniu și a întărit poziția Iranului.
„America are forța, inamicul are voința”
O altă eroare strategică majoră identificată de fostul diplomat este subestimarea motivației adversarilor. În timp ce Washingtonul își pierde treptat claritatea obiectivelor, inamicii săi luptă adesea pentru propria supraviețuire.
Analiza aduce critici dure și la adresa lui Donald Trump, descris drept „cea mai radicală expresie” a acestei strategii defectuoase. Daalder arată că administrația Trump a combinat amenințările spectaculoase cu o diplomație improvizată în raport cu Iranul, mizând naiv pe ideea că eliminarea liderilor va aduce la putere un succesor mai moderat, fără a calcula riscurile unui eșec sau protejarea rutelor petroliere din Strâmtoarea Ormuz.
Sursă: stiripesurse.ro
