Prima pagină » Mișcare în PSD după scandalul procurorilor: Omul-cheie din interceptările magistraților de la Constanța demisionează

Mișcare în PSD după scandalul procurorilor: Omul-cheie din interceptările magistraților de la Constanța demisionează

by Salut Timisoara
0 comments


Mutare de trupe în PSD, după ce Daniel Learciu, directorul AFIR Constanța și unul dintre numele care apar în dosarul procurorilor Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan, arestați preventiv pentru 30 de zile, și-a dat demisia din funcția de consilier județean și s-a autosuspendat din partid.

Decizia vine la câteva zile după perchezițiile făcute de anchetatori inclusiv la sediul AFIR Constanța și după apariția stenogramelor din dosar. Learciu ocupă funcţia de şef al AFIR Constanţa din martie 2021. El era şi consilier judeţean ales pe listele PSD.

„Organizaţia Judeţeană PSD Constanţa a luat act de decizia domnului Daniel Dumitru Learciu de a se autosuspenda din calitatea de membru al Partidului Social Democrat şi din toate funcţiile deţinute în cadrul partidului, precum şi de a demisiona din funcţia de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa”, au transmis, luni, reprezentanţii organizaţiei PSD Constanţa.

Social-democraţii din Constanţa au precizat că decizia lui Daniel Learciu „reprezintă un gest de responsabilitate şi de respect atât faţă de partid, cât şi faţă de cetăţenii judeţului Constanţa”.

PSD Constanţa a subliniat că Daniel Learciu „a ales să facă acest pas pentru ca activitatea partidului şi a Consiliului Judeţean să nu fie afectate de o situaţie personală aflată în curs de clarificare”.

„PSD Constanţa îşi reafirmă angajamentul pentru respectarea legii, a valorilor de integritate şi a responsabilităţii publice, fără a renunţa la principiul fundamental al prezumţiei de nevinovăţie şi la respectul datorat fiecărui membru al partidului”, a mai precizat sursa citată.

Cine i-ar lua locul lui Learciu

După demisia lui Daniel Learciu, locul de consilier județean a rămas vacant. Potrivit listelor electorale de la alegerile din 2024, următorul candidat al PSD este Ionel Dia. Acesta este, în acest moment, consilier local la Hârșova, iar preluarea mandatului de consilier județean ar însemna, automat, renunțarea la funcția de ales local. Ionel Dia a mai deținut și în trecut funcția de consilier județean.

În cazul în care Ionel Dia nu dorește să își preia mandatul în Consiliul Județean Constanța, următorul pe listă este Dumitru Dedu, consilier local la Mircea Vodă și fost primar al acesteia.

Daniel Learciu, director AFIR Constanţa, al cărui nume apare în dosarul în care sunt anchetaţi procurorii Teodor Niţă şi Gigi Valentin Ştefan de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa.

Procurorii din cadrul Parchetului General au făcut săptămâna trecută mai multe percheziţii în Constanţa, una chiar la sediul AFIR.

Avocatul lui Daniel Learciu, Cristian Ion, a declarat jurnaliştilor că anchetatorii nu au găsit documentele căutate.

„Am fost chemat de clientul Learciu Daniel, pe care l-am reprezentat în cadrul unei percheziţii ce a avut loc la sediul AFIR Constanţa, ocazie cu care s-au verificat, s-au căutat anumite documente, numai de anchetatori ştiute şi care nu au fost găsite. Clientul meu mi-a comunicat şi a comunicat organelor de anchetă că nu are nicio legătură, lucru care s-a constatat şi la finalul percheziţiei”, a declarat jurnaliştilor avocatul Cristian Ion.

Procurorii constănțeni, arestați penru corupție și suspendați de CSM

Secția pentru procurori din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii a decis luni suspendarea din funcție a procurorilor Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, după ce cei doi au fost arestați preventiv pentru 30 de zile în dosarul instrumentat de Parchetul General. Ei au fost arestați, vineri, în baza unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Hotărârea nu este definitivă.

Potrivit Parchetului General, Gigi Ștefan este acuzat că ar fi primit aproximativ 170.000 de euro pentru a interveni în dosare penale, în timp ce Teodor Niță este acuzat, printre altele, că ar fi ajutat un om de afaceri din Portul Turistic Tomis să evite sancțiuni aplicate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).

Dosarul procurorilor Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța depășește cu mult zona acuzațiilor clasice de corupție și trafic de influență. Din referatul consultat de publicația noastră reiese existența unor discuții ample purtate chiar în biroul procurorului Ștefan despre proiecte eoliene și fotovoltaice, racordări la rețea, intervenții la instituții-cheie din energie și contacte la cel mai înalt nivel local și central.

Dumitru Daniel Learciu – omul-cheie în interceptările procurorilor de la Constanța

În centrul acestor conversații apare Dumitru Daniel Learciu, de pofesie avocat, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța, actual consilier județean PSD și, potrivit ultimei declarații de avere, președinte al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Dumitru Daniel Learciu este unul dintre personajele centrale ale stenogramelor. Potrivit procurorilor, Learciu ar fi intermediat relații, ar fi discutat despre obținerea unor funcții și ar fi încercat să faciliteze dezvoltarea unor proiecte energetice de amploare.

Anchetatorii spun că Learciu i-ar fi remis bani procurorului, i-ar fi adus cadouri și ar fi discutat constant despre intervenții la instituții și persoane influente.

Anchetatorii susțin că discuțiile vizau facilitarea unor proiecte energetice prin acces la informații sensibile privind racordarea la rețea, intervenții la autorități și utilizarea relațiilor dezvoltate în sistemul administrativ și politic.

Totul, potrivit procurorilor, în timp ce în biroul magistratului aveau loc și alte episoade: bani aduși în pungi-cadou, teancuri introduse în dulap și intervenții pentru recuperarea unui permis auto.

Banii din pungă și teancurile puse în dulap

Una dintre cele mai puternice scene descrise în referat este surprinsă pe 12 decembrie 2025. Potrivit anchetatorilor, Dumitru Daniel Learciu i-ar fi oferit procurorului o pungă de cadou, iar după plecarea acestuia Ştefan ar fi scos din pungă mai multe sume de bani.

„Ulterior, după plecarea lui Learciu Dumitru Daniel, procurorul Ștefan Gigi Valentin scoate din această pungă de cadou mai multe sume de bani, pe care le introduce în borseta sa”, se arată în procesul-verbal.

Într-un alt episod, din 20 aprilie 2026, anchetatorii susțin:

„Learciu Dumitru Daniel îi remite procurorului Ștefan Gigi Valentin, consecutiv, două teancuri cu bani, pe care i le pune direct în dulapul mic din biroul său.”

Câteva zile mai târziu, pe 27 aprilie 2026, apare o nouă scenă:

„Learciu Dumitru Daniel îi remite procurorului Ștefan Gigi Valentin o sumă de bani pe care o pune direct în dulapul mic din biroul procurorului și face următoarea afirmație: «am zis să nu înceapă săptămâna…»

Cadoul de ziua procurorului: „Să aveți grijă de noi”

Pe 23 aprilie 2026, Learciu îi spune procurorului „La mulți ani” și îi oferă un nou cadou.

Potrivit anchetatorilor: „Totodată, acesta îi oferă «un cadou», despre care precizează că «este și din partea domnului…», iar procurorul îi confirmă că știe despre cine este vorba, fără a menționa numele acestuia..”

În aceeași discuție, Learciu îi spune procurorului: „Să aveți grijă de noi.

Anterior, susțin procurorii, „la data de 20 aprilie 2026, în jurul orei 09:33, Learciu Dumitru Daniel îi remite procurorului Ștefan Gigi Valentin, consecutiv, două teancuri cu bani, pe care i le pune direct în dulapul mic din biroul său, fără a purta discuții cu privire la aceste sume“.

Intervenții pentru permis: „Poate să vină să ridice permisul?”

Stenogramele surprind și discuții despre recuperarea permisului de conducere al lui Learciu, suspendat după o depășire de viteză în zona Brașov-Covasna.

Potrivit referatului de arestare întocmit de procurori, ăntr-o conversație din 16 martie 2026, Learciu îi cere procurorului să intervină pe lângă George Munteanu, ofițer la Serviciul Rutier Constanța.

Procurorul trimite imediat un mesaj: „Bună dimineaţa! Poate să vină să ridice permisul? Da, că a venit de la BRAŞOV…”

În alt episod, Learciu insistă: „Să-i spuneţi lui GEORGE de la Circulaţie că au trimis ăia…”

„…..PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: M-a sunat GEORGE MUNTEANU.

DANIEL LEARCIU: Aşa, ce zice?

PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: Acuma dimineaţă. Zicea: am revenit. Stai că trebuia să-i zic eu c-am venit.

DANIEL LEARCIU: Eu… la mine s-a amânat, deci în continuare sunt… am carnetul… adică s-a amânat pronunţarea pe 14 mai! Ceea ce e foarte bine.

PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: Stai că-i zic acuma c-am ajuns la birou, să ştie, că i-am zis că nu sunt, că tocmai ieşeam.

DANIEL LEARCIU: Da, da. Păi dacă vine în 10 minute, stau.

PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: Când vine.

DANIEL LEARCIU: Da.

PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: Voia să vină atunci, dar i-am zis: băi, nu veni acum, că… Că plecam şi nu ştiam cât durează. Am ajuns la birou. Te aştept. Gata.

Dosarul energiei: „Unde îl racordăm?”

Cea mai spectaculoasă parte a referatului privește însă discuțiile despre un proiect energetic de amploare.

Potrivit stenogramelor, Learciu și procurorul discută despre parcuri eoliene și fotovoltaice, racordări la rețea și intervenții la nivelul unor instituții-cheie.

Într-o conversație, Learciu spune: „Vrea să construiască un parc fotovoltaic aici mare cu stocare de baterii, proiectul e foarte mare, zic, 20 de milioane de euro.”

Discuția ajunge rapid la problema racordării la rețeaua electrică. „Unde îl racordăm? Am ajuns să ne împotmolim în chestia asta?”

Potrivit referatului procurorilor, „La data de 25 februarie 2026, Learciu Dumitru Daniel îi comunică lui Ștefan Gigi Valentin că „ieri a făcut o deplasare mai lungă” împreună cu „George” și s-a întâlnit cu o doamnă (posibil Suciu Mihaela, director general la Electrica Distribuție, recomandată de Mitroi), căreia i-au cerut să le indice unde se pot racorda, pe o suprafață mai mare de teren, la rețeaua electrică (probabil pentru proiectul cu eoliene), pentru a ști exact unde să cumpere teren.

Întrucât interlocutoarea le-a spus că ceea ce solicită ei este ilegal și că nu îi va ajuta, Learciu Dumitru Daniel și Ștefan Gigi Valentin, de comun acord, hotărăsc să ajungă, prin intermediari, la președintele ANRE, George Niculescu.

În continuarea discuției, Learciu Dumitru Daniel îi prezintă procurorului o situație referitoare la o groapă de gunoi din comuna Lumina, din care rezultă aspecte pe care le apreciază ca fiind nefavorabile, fără a menționa detalii“.

Electrica Distribuție și întâlnirea cu Mihaela Suciu

Un alt nume-cheie este cel al Mihaelei Rodica Suciu, directorul general al Distribuție Energie Electrică România (DEER), compania de distribuție a energiei electrice din grupul Electrica.

Potrivit stenogramelor, Learciu povestește o întâlnire cu aceasta, în contextul proiectului energetic.

„Doamnă, vin din partea domnului preşedinte.”

Potrivit relatării, interlocutoarea ar fi reacționat imediat:

„Dumneata îmi ceri mie nişte ilegalităţi.”

Learciu insistă însă că proiectul ar fi urmărit „totul corect, legal şi procedural”.

După întâlnire, procurorul Gigi Ștefan comentează:

„E bătută în cap.”

Mai târziu:

„Ce răutate de femeie…”

Din conținutul complet al procesului-verbal de redare a acestei discuții reies următoarele aspecte relevante:

„….DANIEL LEARCIU: Ce să fac? Am fost… La COVASNA am fost.

PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: Şi ai rezolvat sau nu?

DANIEL LEARCIU: Nu, vă spun. … Mi-au luat şi carnetul iarăşi. (…) Ajung la COVASNA. Băiatul mă aştepta acolo, băiatul ăsta. Bine, o sun pe doamna aia. Doamnă, uite, aşa, suntem aici. Vorbisem de mai devreme. Perfect. La ora 13:00. Eu i-am zis că la 13:00. Ea a venit la 13:35, că a venit la şedinţă. (…) Vine ea. I-am spus: Doamnă, vin din partea domnului preşedinte, ştiţi foarte bine. – Da, da. – Eu nu mă pricep prea bine, dar domnul vrea să vă pună câteva întrebări. Şi el spune: Domne, uite avem… Vrem să aplicăm pentru o axă, să facem… Ce spunea el acolo. Proiectul ăsta, ăsta, ăsta. Dar mi-ar trebui să ştiu unde să mă injectez, sau nu ştiu cum a zis, unde să facă injecţia, ce vorbeau ei tehnic. Şi aia: Dumneata îmi ceri mie nişte ilegalităţi. Păi, cum adică să-ţi spun eu ţie unde să… unde e loc liber? Şi eu am zis: Staţi, doamnă… N-are nimeni nicio intenţie, nici prin cap nu i-a trecut băiatului, prietenului meu. Domnul a venit aici că vrea să facă totul corect, legal…

PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: E bătută în cap.

DANIEL LEARCIU: Corect, legal şi procedural. Cum adică ilegalitate? – Păi, da, dar dacă nu ştii, nu te pricepi, dar el ştie ce vrea. – Păi, ce vrea? – El vrea să ştie… Adică nu ştiam că asta… şi nici nu cred că e ilegalitate.

PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: Nici eu nu cred.

DANIEL LEARCIU: Acum sincer.

PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: Da, dar e proastă.

……

PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: Deci, dacă… a zis că întreabă acum, dacă zice, te anunţ pentru mâine dimineaţă, dacă zice că da, şi când plecăm de acolo, vedem şi ce face FLORIN.

DANIEL LEARCIU: Gata! Dar mergem la FLORIN, neapărat să mergem, pentru că… Dar cum facem cu ăsta, cu… Aştept să… o dată cu GEORGESCU, cu ăsta, cu NICULESCU. … preşedintele ANRE, nu are… să-i ceară o hârtie, o adresă… găseşte-i, unde? Unde îl racordăm? Am ajuns să ne împotmolim în chestia asta? … Unde să mă duc? Am plătit la GALAŢI, deci, în judeţul GALAŢI avem loc, dar ea trebuie să-i spună… dar judeţul GALAŢI are mai multe staţii.

PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: Da.

DANIEL LEARCIU: Şi ea trebuie să fie aici. Aici nu poţi să cumpăr zeci de terenuri.

PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: Păi, dar ce răutate de femeie… te sună şi tu îţi bagi…

DANIEL LEARCIU: Dar nu că… nici măcar nu ne-a retezat… Bine că eram acolo. … ilegalităţi! – Doamnă, poate că nu aţi înţeles ce a vrut să întrebe. Dar omul vrea tot timpul să facă… de aia suntem aici, să facă corect, procedural, legal. Tot repetam acelaşi lucru. Eu nu mă pricep, habar nu am ce vă întreabă el.

PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: …ştii?

DANIEL LEARCIU: Dar nu cred. Dar bine şi ce a întrebat băiatul? – N-a întrebat nimic! Adică zici nimic, nimic! Doamne fereşte, nu i-a zis nimic de ceva sau… să-mi fac proiectul, atâta vreau! Sincer! Ce e aia? Zici că e la NASA, că… – Nu poate să-i spună, că nu poate să spună. – Păi, de ce nu poate? Ea are acces, cică într-o secundă, intră în calculator şi vede. Nu a vrut! Deci, nu a vrut!

PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: N-a vrut!

DANIEL LEARCIU: … să nu-i fi stricat şi relaţia cu ăsta. Adică măcar să-l salvăm pe băiat, să găsim o variantă cu ăla, să se ducă la Consiliul Judeţean, acolo tot el şi să-i spună, să ajungă la preşedinte, să-i spună: Domne, uite, să rămâneţi în continuare, te apreciez, te…”

Vezi mai multe aici: ‘E bătută în cap, e proastă! Ce răutate de femeie… ‘: Informații-cheie pentru proiecte bănoase în energie, ‘vânate’ din biroul procurorului-șef de la Constanța | STENOGRAME





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment