Membrii Comitetului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Vaslui au stabilit, miercuri, o serie de măsuri după confirmarea unui focar de rabie într-o exploataţie de bovine din municipiul Huşi.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vaslui, în urma analizelor de laborator efectuate de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti, au fost confirmate trei cazuri de rabie la bovine aparţinând unei exploataţii nonprofesionale.
Simptomele animalelor
„Animalele afectate au prezentat simptome neurologice severe, precum agitaţie, salivare excesivă, tulburări de comportament, automutilare, coarne rupte şi, în final, deces. Imediat după semnalarea suspiciunilor, conducerea DSVSA Vaslui a dispus intervenţia rapidă în teren, fiind implementate măsuri stricte pentru limitarea răspândirii bolii cum ar fi izolarea animalelor care au intrat în contact cu cele infectate, supravegherea întregului efectiv, vaccinarea de urgenţă a animalelor receptive şi informarea proprietarilor cu privire la riscurile pentru sănătatea publică”, a declarat prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popica, potrivit unui comunicat.
Direcţia de Sănătate Publică Vaslui continuă ancheta epidemiologică urmând să identifice persoanele care au intrat în contact cu animalele infectate, în vederea imunizării.
Vaccinare antirabică
În perioada următoare va fi efectuată vaccinarea antirabică de necesitate a tuturor speciilor receptive din exploataţie şi monitorizarea clinică a acestora.
Conform anchetei epidemiologice, sursa probabilă a infecţiei este reprezentată de fauna sălbatică, în special vulpile din proximitatea exploataţiei.
„Rabia este o boală virală extrem de gravă, transmisibilă de la animal la om, care afectează sistemul nervos central şi este, în majoritatea cazurilor, fatală. De aceea, este esenţial ca populaţia să manifeste responsabilitate şi să respecte recomandările autorităţilor. Fac un apel către toţi proprietarii de animale să evite contactul cu animale sălbatice sau domestice cu comportament anormal, să asigure vaccinarea periodică a animalelor şi să anunţe de urgenţă medicul veterinar în cazul apariţiei unor suspiciuni de boală”, a mai spus prefectul judeţului Vaslui.
Sursă: stiripesurse.ro
