Prima navă civilă care trece prin Strâmtoarea Ormuz de la începutul războiului din Orientul Mijlociu este un vas de croazieră. Redeschiderea strâmtorii a fost anunțată vineri.
Agenția de urmărire a traficului naval MarineTraffic a anunțat că nava de croazieră Celestyal Discovery este prima de pasageri care tranzitează Strâmtoarea Ormuz de la începutul conflictului, potrivit Euronews.
Nava de croazieră nu are pasageri la bord
Nava de croazieră sub pavilion maltez nu are pasageri la bord. Vaporul a plecat din Dubai vineri și se îndreaptă către Oman. Conform datelor MarineTraffic, nava a traversat Strâmtoarea Ormuz astăzi și se îndreaptă în prezent spre Muscat, Oman, cu o estimare de sosire pe 18 aprilie. Anterior, ea a stat la doc 47 de zile.
Iranul și SUA au anunțat vineri că întreaga cale navigabilă strategică, care a fost închisă efectiv de la începutul războiului, va fi complet deschisă traficului comercial în timpul armistițiului.
Iranul redeschide Strâmtoarea Ormuz
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a anunţat vineri mai devreme redeschiderea strâmtorii pentru navele comerciale până la sfârşitul armistiţiului cu SUA, care expiră miercurea viitoare, în urma începerii armistiţiului din Liban anunţat joi.
Potrivit presei iraniene, redeschiderea este supusă îndeplinirii a trei condiţii: navele trebuie să îşi coordoneze trecerea cu forţele iraniene, să parcurgă ruta desemnată de Teheran şi să nu aibă legături cu ţările inamice, adică SUA şi Israel. Ruta navigabilă menţionată constă într-un culoar de intrare şi un altul de ieşire din strâmtoare.
Un oficial de rang înalt din Corpul Gardienilor Revoluţiei, citat de Reuters, a menţionat chiar şi o a patra condiţie, respectiv deblocarea activelor Iranului îngheţate în străinătate prin sancţiuni.
Trump menține blocada navală
La scurt timp după anunţul ministrului iranian de externe privind redeschiderea strâmtorii, Donald Trump a transmis că va menţine blocada navală asupra porturilor iraniene până când se va ajunge la un acord de încetare a ostilităţilor cu Iranul. El a ordonat blocada după eşecul negocierilor desfăşurate în weekend la Islamabad.
Preţurile petrolului au scăzut cu peste 10% după ce Iranul a anunţat redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Contractele futures pentru petrolul american cu livrare în luna mai au scăzut cu aproximativ 12%, ajungând la 83,20 dolari pe baril. În acelaşi timp, petrolul Brent, reperul internaţional, cu livrare în iunie, a coborât cu circa 10,5%, până la 88,96 dolari pe baril, scrie news.ro.
Israel şi Liban au convenit joi asupra unui armistiţiu de zece zile, care a intrat în vigoare la ora 17:00 ET. Israelul desfăşoară o campanie militară în Liban împotriva Hezbollah, grupare militantă aliată Iranului. Conflictul dintre cele două părţi a afectat negocierile purtate de Statele Unite cu Iranul.
Trump a anunţat că premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele libanez Joseph Aoun vor fi invitaţi la Casa Albă pentru discuţii pe care le-a descris drept primele negocieri semnificative dintre cele două state din 1983 până în prezent. Departamentul de Stat american a precizat că ambele părţi urmăresc crearea condiţiilor pentru o pace durabilă, inclusiv prin recunoaşterea reciprocă a suveranităţii.
Instituţia a menţionat, de asemenea, preocupările comune legate de grupările armate nestatale care pot submina suveranitatea Libanului.
Trump a declarat că se aşteaptă ca Libanul ”să se ocupe de Hezbollah”. Evoluţiile recente au alimentat speranţele privind o rezolvare mai amplă a conflictelor din Orientul Mijlociu.
Preţurile petrolului începuseră deja să scadă pe fondul aşteptărilor că Statele Unite şi Iranul ar putea prelungi armistiţiul cu încă două săptămâni şi ar putea relua negocierile pentru încheierea conflictului, au arătat analiştii ING.
”Totuşi, piaţa fizică devine tot mai tensionată cu fiecare zi care trece fără reluarea fluxurilor de petrol prin Strâmtoarea Ormuz”, au transmis analiştii băncii într-o notă.
Chiar şi luând în calcul redirecţionarea unor conducte şi mişcările limitate ale petrolierelor, ING estimează că aproximativ 13 milioane de barili pe zi din aprovizionarea globală au fost afectaţi, volum care ar putea creşte în cazul menţinerii blocadei americane.
”Principalul risc de creştere a preţurilor rămâne posibilitatea ca negocierile de pace dintre Statele Unite şi Iran să eşueze. Acest scenariu nu este deloc nerealist, având în vedere diferenţele mari dintre cererile celor două părţi”, au avertizat analiştii.
Sursă: stiripesurse.ro
