Prima pagină » Fostul mare ciclist belgian Eddy Merckx "se simte bine" după o nouă operaţie la şold

Fostul mare ciclist belgian Eddy Merckx "se simte bine" după o nouă operaţie la şold

by Salut Timisoara
0 comments



Fostul mare ciclist belgian Eddy Merckx „se simte bine” după o nouă operaţie la şold, a declarat fiul său Axel pentru ziarul Het Laatste Nieuws, relatează site-ul radioteleviziunii RTBF, citat de Agerpres.

Eddy Merckx a fost supus cu succes unei operaţii de lavaj de şold luni trecută. Această procedură, combinată cu tratament cu antibiotice, are ca scop reducerea infecţiei. „Acum trebuie să aşteptăm şi să vedem, dar, în orice caz, se simte bine”, a afirmat Axel Merckx.

Eddy Merckx, în vârstă de 80 de ani, a fost din nou internat în spital din cauza unei infecţii la şold. Fostul sportiv are probleme în această zonă din decembrie 2024, când a suferit o fractură în urma unui accident de bicicletă. El a primit o proteză de şold, dar au apărut complicaţii: proteza nu s-a integrat în os.

De atunci, Eddy Merckx a suferit şase intervenţii chirurgicale în şase luni, timp în care i-au fost implantate patru proteze diferite. După ultima, din septembrie, situaţia părea în sfârşit să se îmbunătăţească. Dar o infecţie a dat totul peste cap.

Deşi iniţial cvintuplul câştigător al Turului Franţei a primit antibiotice, „procesul nu a decurs conform planului”, a explicat Axel Merckx.

Prin urmare, s-a decis spălarea chirurgicală a protezei. „Totul s-a desfăşurat cum era prevăzut. A părăsit secţia de terapie intensivă şi s-a întors într-o cameră obişnuită şi, având în vedere circumstanţele, starea lui este bună. Trebuie doar să aşteptăm şi să vedem dacă tratamentul este eficient. În orice caz, recuperarea lui va dura ceva timp”, a conchis Axel Merckx.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment