Prima pagină » Accident feroviar mortal în Prahova: mecanicul locomotivei a fost testat cu aparatul etilotest

Accident feroviar mortal în Prahova: mecanicul locomotivei a fost testat cu aparatul etilotest

by Salut Timisoara
0 comments



Un bărbat, în vârstă de 60 de ani, a fost găsit mort, duminică, pe linia de cale ferată din zona Vărbilău, cel mai probabil după un accident feroviar, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova.

Accidentul a fost semnalat la numărul unic de urgenţă 112, iar bărbatul din comuna Vărbilău ar fi fost accidentat de un tren care circula pe ruta Ploieşti-Slănic.

Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova

„Mecanicul locomotivei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova, în vederea efectuării necropsiei”, se arată într-un anunţ al IPJ.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment