Prima pagină » Sorana Cîrstea încă se gândește la retragere după victoria fabuloasă în fața liderului mondial: 'Planul meu rămâne să mă retrag, dar…'

Sorana Cîrstea încă se gândește la retragere după victoria fabuloasă în fața liderului mondial: 'Planul meu rămâne să mă retrag, dar…'

by Salut Timisoara
0 comments



Sorana Cîrstea a produs marea surpriză la turneul WTA 1000 de la Roma, după ce a eliminat-o, în turul al treilea, pe Aryna Sabalenka, liderul mondial. Românca a fost euforică la conferința de presă. Întrebată dacă mai are de gând să se retragă la finalul sezonului, aceasta a recunoscut că decizia nu este luată 100%.

Sorana Cîrstea a arătat un nivel excepțional în meciul cu Sabalenka pe care a învins-o cu scorul de 2-6, 6-3, 6-4, după un meci care a durat peste două ore.

„Sunt foarte fericită pentru această victorie, desigur. Nu știam că este prima dată când înving un lider mondial. Am obținut victorii mari în cariera mea, dar este frumos să văd că toată munca grea dă roade. Sunt, de asemenea, foarte mulțumită de nivelul pe care îl arăt aici, la Roma”, a spus jucătoarea noastră.

Românca a vorbit despre meciurile dificile din acest sezon.

„Anul acesta am avut meciuri foarte strânse împotriva celor mai bune jucătoare. Săptămâna trecută, la Madrid, conduceam cu 6-4 și 2-0 împotriva lui Coco. Și la Linz, contra Mirrei, am avut multe oportunități în setul al treilea. Recent, am jucat multe meciuri împotriva jucătoarelor de top în care am fost foarte aproape.

Simțeam că poate îmi lipsea curajul sau că trebuia să-mi asum mai multe riscuri în momentele importante. Cred că am învățat din acele înfrângeri. Astăzi, la punctele decisive, am încercat să joc agresiv și în stilul meu. Împotriva celor mai bune nu poți juca doar prudent. Nu îți vor oferi nimic. Trebuie să câștigi tu. Astăzi știam că, dacă voiam să o înving pe Aryna, trebuia să merit asta”, a continuat Cîrstea.

„Planul meu rămâne să mă retrag la finalul anului”

Sori a fost întrebată dacă mai are de gând să se retragă la finalul sezonului, așa cum a anunțat. Anterior, la finalul meciului spusese că dacă va câștiga turneul, s-ar putea răzgândi.

„Cred că toți sportivii au regrete. Nu contează dacă ești numărul unu sau dacă ai câștigat Grand Slam-uri, mereu te gândești că ai fi putut face mai mult. Poate că regret lucruri de la începutul carierei. Aș fi putut fi mai disciplinată sau aș fi putut face unele lucruri mai bine. Dar în această ultimă etapă simt că am dat cu adevărat totul pentru tenis. Am muncit din greu, am fost disciplinată și am făcut lucrurile cum trebuie.

Desigur, aceasta este întrebarea pe care o primesc în fiecare săptămână (n.r. zâmbește). Momentan, nu se schimbă mare lucru. Este o victorie minunată, dar este doar un tur trei și trebuie să continui. Știu că nivelul este acolo, știu că mental sunt bine și că mă bucur de tot. Am foarte multe obiective și de fiecare dată când intru pe teren vreau să devin mai bună.

În același timp, planul meu rămâne să mă retrag la finalul anului. Vom vedea cum decurge sezonul. Există mereu o mică ușă deschisă, pentru că nu știi niciodată cum decurge viața. Poți să-ți faci planuri, dar apoi lucrurile nu se întâmplă mereu așa cum te aștepți. Vom vedea ce mi-a pregătit viața,” a spus românca, citată de puntodebreak.com.

Următoarea adversară e cehoaica Linda Noskova (21 de ani, 13 WTA). Meciul din optimi se va disputa luni, în jurul orei 12:00, ora României.

Pentru prima dată după aproape 12 ani

Ultima dată când o româncă a învins un lider mondial în exercițiu a fost pe 22 octombrie 2014. Atunci Simona Halep trecea de Serena Williams, 6-0, 6-2, în grupe, la Turneul Campioanelor.

Ce a spus Sabalenka după meci

Liderul mondial la tenis Aryna Sabalenka a afirmat după meciul pe care l-a pierdut în fața Soranei Cîrstea la Roma, că românca „a jucat un tenis incredibil” și că îi doreşte să aibă cel mai bun sezon posibil la final de carieră.

„Ea a intrat în joc și a jucat un tenis incredibil. Nu mi-a oferit prea multe oportunități. … Dar cred că niciodată nu pierdem, ci doar învățăm, așa că este în regulă,

Am simțit că corpul meu mă împiedica să joc la cel mai înalt nivel. (…) Probabil că este vorba de partea inferioară a spatelui, legată de șold, care mă împiedică să fac o rotație completă. Vom avea câteva zile libere, pe care le vom dedica recuperării. Acesta este planul deocamdată”, ”, a spus Aryna Sabalenka, potrivit AP News.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment