Sâmbătă, atacurile cu drone și loviturile aeriene din Liban au ucis cel puțin 17 persoane, inclusiv un copil, pe fondul escaladării violențelor.
Trei atacuri cu drone israeliene asupra unor vehicule la sud de Beirut au ucis patru persoane, în timp ce o serie de atacuri aeriene asupra sudului Libanului au provocat moartea a cel puțin 13 persoane, inclusiv a unui bărbat și a fiicei sale de 12 ani, au anunțat presa de stat și Ministerul Sănătății, potrivit AP.
Noi tensiuni între Israel și Hezbollah
Cele trei atacuri cu drone la sud de Beirut marchează o nouă escaladare a tensiunilor, după intrarea în vigoare a armistițiului dintre Israel și Hezbollah, la 17 aprilie, scrie mediafax.ro.
Atât Israelul, cât și Hezbollah au continuat atacurile zilnice, în ciuda acordului de încetare a focului.
Miercuri noaptea, forțele aeriene israeliene au efectuat un atac asupra unei suburbii sudice a Beirutului, unde Israelul a anunțat că a eliminat un oficial militar de rang înalt al Hezbollah. A fost primul atac în apropierea capitalei libaneze de la încheierea armistițiului.
Drone israeliene au lovit mai multe zone din sudul Libanului
Două dintre atacurile de sâmbătă au avut loc pe autostrada care leagă Beirutul de orașul-port Sidon, din sudul țării, rănind mai multe persoane.
Al treilea atac a vizat un drum spre regiunea Chouf din Liban și a provocat moartea a trei persoane, a anunțat agenția națională de știri.
Ministerul Sănătății a transmis că un atac aerian israelian asupra satului Saksakiyeh a ucis cel puțin șapte persoane, inclusiv un copil, și a rănit alte 15 persoane. Autoritățile au precizat că bilanțul este provizoriu.
Alte victime în Bourj Rahhal și Maifadoun
Presa de stat a relatat și despre alte bombardamente în sudul Libanului.
În satul Bourj Rahhal au murit trei persoane, iar într-un alt atac, în localitatea Maifadoun, o persoană și-a pierdut viața.
Tată și fiică de 12 ani, uciși într-un atac cu dronă
Ministerul Sănătății din Liban a anunțat că un bărbat sirian și fiica sa de 12 ani au fost uciși într-un atac cu drone israeliene în orașul Nabatiyeh.
Potrivit autorităților, după primul atac, tatăl și copilul au încercat să fugă de la locul exploziei, însă au fost țintiți din nou de dronă. Bărbatul a murit pe loc.
Fata, deja rănită, s-a deplasat aproximativ 100 de metri înainte de a fi lovită din nou. Ea a murit ulterior la spital.
Ministerul Sănătății din Liban denunță „țintirea barbară” a civililor
„Ministerul Sănătății Publice denunță această țintire barbară și violența deliberată împotriva civililor și copiilor din Liban”, au transmis autoritățile libaneze.
Instituția a acuzat Israelul de „încălcări grave ale dreptului internațional umanitar”, în contextul continuării loviturilor asupra zonelor civile.
Sursă: stiripesurse.ro
