Prima pagină » Mihai Stoica, aplaudă gestul lui Răzvan Lucescu de la la priveghi: Ne întrebam cu toţii de unde are resurse

Mihai Stoica, aplaudă gestul lui Răzvan Lucescu de la la priveghi: Ne întrebam cu toţii de unde are resurse

by Salut Timisoara
0 comments



Mihai Stoica a recunoscut că a fost impresionant de cum a gestionat Răzvan Lucescu priveghiul tatălui său, Mircea Lucescu, decedat pe 7 aprilie la Spitalul Universitar din București.

În cele două zile în care mii de oameni au venit să-i aducă un ultim omagiu fostului mare antrenor, Răzvan nu s-a mișcat de lângă sicriu. I-a salutat pe toți cei care au venit să-și prezinte condoleanțele.

„Ne întrebam cu toţii de unde are resurse Răzvan să stea de ieri în picioare şi să primească condoleanţe din partea tuturor. Şi după mi-am dat răspunsul. Gena familiei Lucescu este ceva inexplicabil. Cum nea Mircea a antrenat până în ultima clipă a vieţii, aşa şi Răzvan a avut puterea asta.

Acum, într-adevăr, realizăm cât de mare a fost acest om. Recunoaşterea internaţională a acestui om este uluitoare.

Te simţi dator în momentul în care asişti la un eveniment cu o asemenea anvergură. Am fost, într-adevăr, la funeraliile lui Helmuth, la ale lui nea Emi, dar anvergura pe care a avut-o nea Mircea este colosală”, a declarat Mihai Stoica, potrivit primasport.ro.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment