Gigi Becali a dezvăluit că Mirel Rădoi a decis să plece de la FCSB la Gaziantep. Antrenorul a mers acasă la omul de afaceri pentru a discuta. “Are binecuvântarea mea”, a declarat șeful echipei. După câteva ore, anunțul a fost făcut și pe pagina oficială a clubului.
Rădoi pleacă în Turcia
Rădoi a hotărât să o lase pe FCSB pentru Gaziantep, iar Gigi Becali nu s-a opus. Cei doi au avut un conflict în aceste zile legat de titularizarea lui Chiricheș. Patronul nu a vrut să-l vadă în echipă, dar antrenorul nu a ținut cont de opinia sa.
După câteva ore anunțul a fost făcut oficial pe pagina de Facebook a clubului.
Ce contract va avea Rădoi
Oferta turcilor ar fi una atractivă din punct de vedere financiar pentru Rădoi. Ar urma să încaseze aproximativ 900.000 de euro pe sezon în Turcia.
„Mirel a venit la mine acasă, în Pipera, și m-a anunțat că pleacă la Gaziantep. Mi-a spus că nu e vorba despre niciun fel de supărare, nu e niciun fel de problemă cu Chiricheș sau alte supărări. E vorba de cariera lui și că visează să ajungă de la Gaziantep la primele 4 echipe din Turcia, să-și facă o carieră mare și să facă istorie. Câștigă foarte mulți bani, cu totul 900.000 de euro, partea lui pe an. Salariul va fi de 65.000 de euro lunar și 100.000 de euro primă de instalare. Mi-a arătat băiatul contractul ca să văd că e un contract mare și eu nu pot să-l opresc de la atâția bani să plece. Am crezut că e un contract mai mic, dar e un contract mare și el vrea să facă performanță, vrea să impresioneze în Turcia, să ajungă la echipe mari”, a declarat Gigi Becali pentru Fanatik.
Becali a mai spus că și-a dat acceptul ca Mirel Rădoi să plece de astăzi.
“A zis că e o decizie legată strict de cariera lui și că îi pare rău că trebuie să plece în acest moment. E o decizie strategică legată de carieră. I-am mulțumit, i-am spus că are binecuvântarea mea. I-am mulțumit pentru tot, ne-am strâns mâinile și asta a fost tot. Mirel Rădoi nu mai este antrenorul FCSB-ului începând de astăzi”, a mai spus Gigi Becali pentru Fanatik.
Sursă: stiripesurse.ro
