Prima pagină » 'Plimbatul hârtiilor' se termină! Ministerul Mediului pregătește tăieri și restructurări

'Plimbatul hârtiilor' se termină! Ministerul Mediului pregătește tăieri și restructurări

by Salut Timisoara
0 comments

Diana Buzoianu, noul ministru al Mediului, a declarat într-o apariție la Digi TV că a solicitat instituțiilor subordonate bugetele și organigramele. În perioada următoare, aceasta va purta discuții individuale cu fiecare instituție pentru a analiza eficiența bugetară. De asemenea, mulți angajați de la birouri vor fi mutați la muncă pe teren.

Reformele propuse de ministrul Mediului

Diana Buzoianu a precizat că intenționează să reducă cheltuielile acolo unde acestea nu sunt justificate și să implementeze o reformă reală. „Vrem să transferăm angajați din birouri care nu mai au activitate utilă în acele locuri, pentru a întări echipele de teren. Asta reprezintă o reformă”, a afirmat ministrul.

Restrucuturarea Romsilva

Ministrul Mediului a anunțat și că Regia Națională a Pădurilor Romsilva va fi supusă unei restructurări de conducere. „Este o reorganizare necesară, unde îmi doresc reduceri semnificative în rândul directorilor, dar și stabilirea unor criterii de performanță clare pentru aceștia”, a adăugat ea.

Evaluarea resurselor umane

Buzoianu a recunoscut că, în prezent, nu există o analiză detaliată a numărului de angajați din instituții din cauza timpului scurt de la preluarea mandatului. Aceasta continuă să strângă informațiile necesare pentru a putea face propuneri fundamentate.

You may also like

Leave a Comment