Prima pagină » Canicula revine în România. Unde vor fi cele mai ridicate temperaturi

Canicula revine în România. Unde vor fi cele mai ridicate temperaturi

by Salut Timisoara
0 comments



Vremea va redeveni caniculară în aproape toată țara începând din a doua parte a acestei săptămâni, iar temperaturile vor urca până la 39 de grade Celsius, potrivit prognozei publicate luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 27 iulie – 9 august.

Cele mai ridicate valori sunt așteptate în Banat, Crișana, Oltenia și Muntenia, unde disconfortul termic se va accentua odată cu începutul lunii august.

Banatul și Crișana, cele mai afectate: până la 39 de grade

În Banat, vremea va intra într-un proces accentuat de încălzire până în 6 august, când media temperaturilor maxime va ajunge la aproximativ 38 de grade. Ulterior, valorile termice vor scădea ușor, însă canicula și disconfortul termic vor persista.

În Crișana, maximele vor urca de la aproximativ 29 de grade la începutul intervalului până la 39 de grade în jurul datei de 5 august, după care se va resimți o ușoară răcorire.

În ambele regiuni sunt prognozate manifestări de instabilitate atmosferică la începutul perioadei și din nou după 5 august.

Caniculă și în Transilvania și Maramureș

În Transilvania, primele zile vor aduce temperaturi apropiate de normalul perioadei, însă din 1 august maximele vor ajunge la 35-36 de grade, iar vremea va deveni caniculară.

În Maramureș, temperaturile vor crește treptat până la 37-38 de grade în intervalul 2-6 august, urmând să scadă spre finalul perioadei.

Meteorologii estimează că instabilitatea atmosferică va reveni după 5 august.

Moldova intră și ea sub influența valului de căldură

În Moldova, vremea va rămâne apropiată de normal până spre sfârșitul lunii iulie.

Din 29 iulie, temperaturile vor crește treptat, iar după 1 august regiunea va intra sub influența caniculei, cu maxime de aproximativ 36 de grade și nopți tropicale, în care minimele vor ajunge la 18-20 de grade.

Dobrogea, căldură și pe litoral

În Dobrogea, temperaturile vor oscila în jurul valorilor normale la începutul perioadei, însă de la sfârșitul lunii iulie vremea va deveni tot mai caldă.

Până în jurul datei de 6 august, maximele vor urca la 34 de grade, iar minimele vor ajunge la aproximativ 22 de grade.

Muntenia și Oltenia, printre cele mai fierbinți regiuni

În Muntenia, meteorologii estimează că vremea va deveni caniculară după 1 august, când media temperaturilor maxime va ajunge la aproximativ 37 de grade.

În Oltenia, valul de căldură va fi și mai intens, cu temperaturi de până la 38 de grade în jurul datei de 6 august.

Chiar și după această perioadă, valorile termice vor rămâne ridicate, iar canicula va persista.

Temperaturile cresc și la munte

Și în zonele montane vremea se va încălzi treptat. Dacă la începutul intervalului maximele vor fi de aproximativ 18 grade, până în jurul datei de 5 august acestea vor ajunge la 25 de grade, după care vor scădea ușor.

Potrivit ANM, în majoritatea regiunilor vor exista perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică la începutul intervalului analizat, iar probabilitatea apariției ploilor și furtunilor va crește din nou după 5-6 august, pe măsură ce valul de căldură începe să se retragă treptat.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment