În timp ce Europa se topește sub o altă vară de foc, analiza rganizației „Europa în mișcare” ne arată o realitate destul de îngrijorătoare legată de rezervele noastre de apă. La o primă vedere, totul pare sub control. Uniunea Europeană folosește doar 5,8% din totalul de apă dulce de care dispune, scrie Euronews.
În realitate, harta Europei este complet ruptă în două, iar discrepanțele dintre țări sunt de-a dreptul alarmante.Conform datelor Eurostat și ale Agenției Europene de Mediu (AEM), pragul de alertă pentru deficitul de apă este stabilit la o rată de utilizare de 20%. Din păcate, mai multe state din sudul și estul Europei depășesc constant acest nivel, în special în lunile de vară.
Cipru și Malta: Epicentrul crizei hidrice din Mediterană
Ciprul se află deja într-o stare de urgență cronică. Țara utilizează în medie 72% din resursele sale de apă dulce, însă pe timpul verii acest indicator explodează, atingând un vârf critic de 92%.
La începutul anului, autoritățile au cerut cetățenilor să reducă consumul zilnic cu 10%, echivalentul a doar două minute de utilizare a robinetului.
Guvernul accelerează instalarea de stații de desalinizare pentru a asigura apa potabilă, mai ales înaintea sezonului turistic. Problema a fost ridicată la rang de prioritate majoră pe agenda președinției cipriote a Consiliului UE.
Malta urmează o tendință similară, cu o rată medie anuală de 33%, care aproape se dublează în perioada estivală, ajungând la un nivel de stres hidric de 67%.
Care este situația României
Stresul hidric nu mai este o problemă izolată a insulelor mediteraneene. În perioada verii, exploatarea resurselor de apă depășește pragul critic de siguranță de 20% în numeroase țări europene.
România se află clar în zona de avertizare, înregistrând un nivel de exploatare a apei de 34% pe timpul verii. Situația este similară și în restul regiunii. Grecia se confruntă cu o rată de 37%, urmată de Portugalia (31%), Italia (27%) și Spania (26,5%).
1 din 10 europeni nu are acces la apă curată
Schimbările climatice și seceta vor intensifica „frecvența, intensitatea și impactul” deficitului de apă cel puțin până în anul 2030. Un raport recent al Agenției Europene de Mediu relevă că aproximativ 9% dintre cetățenii UE se confruntă cu dificultăți în a accesa suficientă apă potabilă și curată. Din nou, Cipru (36,5%) și Grecia (31,5%) conduc în acest top negativ.
La polul opus, țări ca Franța, Portugalia și Spania, deși au un consum ridicat de apă din resursele proprii, reușesc să gestioneze mult mai eficient rețelele de distribuție, menținând procentul populației afectate de lipsa apei curate mult sub media europeană.
Sursă: stiripesurse.ro
