Wall Street a deschis şedinţa de joi în creştere, pe fondul redresării acţiunilor companiilor tehnologice, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,90%, ajungând la valoarea de 50.371,57 puncte, în creştere cu 450,39 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor’s 500 s-a apreciat cu 0,81%, ajungând la valoarea de 7.325,66 puncte, în creştere cu 58,67 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 1,07%, ajungând la valoarea de 25.437,44 puncte, în creştere cu 267,93 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Londra – Bursa de la Londra a deschis şedinţa de joi în creştere cu 0,60%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 10.316,57 puncte, în creştere cu 61,76 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de joi în creştere cu 0,03%, indicele principal DAX 40 a ajuns la valoarea de 24.202,56 puncte, în creştere cu 7,25 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Paris – Bursa de la Paris a deschis şedinţa de joi în creştere cu 0,45%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 8.198,84 puncte, în creştere cu 37,01 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Tokyo – Bursa japoneză a încheiat şedinţa de joi în creştere cu 0,06%, pe fondul avansului companiilor tehnologice şi a escaladării tensiunilor în Orientul Mijlociu, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 64.217,27 puncte, în creştere cu 38 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de joi în creştere cu 0,43%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 7.763,95 puncte, în creştere cu 33,13 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.
Shanghai – Bursa din Shanghai a închis şedinţa de joi în scădere cu 0,16%, indicele Shanghai Composite a ajuns la valoarea de 3.987,01 puncte, în scădere cu 6,21 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de joi în scădere cu 0,65%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 24.249,29 puncte, în scădere cu 158,67 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Singapore – Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de joi în creştere cu 0,59%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 4.988,10 puncte, în creştere cu 29,25 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
Sursă: stiripesurse.ro
