Deși în prezent beneficiem de viniluri hi-fi, de sisteme audio rezidențiale capabile să concureze cu acustica din cinematografe și de dispozitive personale care redau muzica la o calitate ireproșabilă, nimic nu se compară cu magia unui concert live. Modul în care creierul nostru reacționează în timpul unei astfel de performanțe live a fost analizat în cadrul unui nou studiu, care dezvăluie mecanismele din spatele acestei experiențe unice.
Cercetători de la Northeastern University (SUA) au aflat și de ce. „Interpretarea live sincronizează undele cerebrale cu muzica”, explică Psyche Loui, profesor și director la Music, Imaging and Neural Dynamics (MIND) Lab.
Pe scurt, la fel cum instrumentele sunt acordate la o anumită tonalitate, și creierul nostru „se acordează” la muzică, explică specialistul, conform Medical Xpress.
Cum se „acordează” creierul la ritmul muzicii
„Ritmurile din creier se aliniază de fapt cu ritmurile muzicii”, explică și doctorandul Arun Asthagiri. Această aliniere devine mai puternică în timpul concertelor live, ceea ce ar putea explica de ce muzica interpretată pe scenă este mai captivantă și se fixează mai bine în memorie.
Studiul, publicat în revista Social Cognitive and Affective Neuroscience, se bazează pe ideea că atât sunetul, cât și activitatea cerebrală pot fi descrise prin unde. În sunet, frecvența (măsurată în hertzi) indică de câte ori pe secundă se repetă o vibrație. Urechea umană poate percepe sunete cuprins între aproximativ 20 Hz și 20.000 Hz.
În plus, creierul percepe și tipare de ritm mult mai lente, sub 20 Hz. De exemplu, o notă de vioară de 440 Hz (nota La) poate fi repetată o dată pe secundă, creând un ritm de 1 Hz perceput ca tipar, nu ca sunet separat.
Live versus playback
În paralel, activitatea cerebrală (generată de descărcările electrice sincronizate ale neuronilor) este de asemenea descrisă în termeni de unde. Cercetătorii au măsurat această activitate prin EEG la 21 de participanți care au ascultat, cu ochii închiși, atât înregistrări, cât și interpretări live ale violonistului Joshua Brown, în sala de concert. Acesta a interpretat lucrări de Bach, atât piese rapide, cât și lente.
Rezultatele au arătat că undele cerebrale ale ascultătorilor se sincronizează cu structura muzicii, un fenomen numit „phase locking”. Această sincronizare a fost mai puternică în cazul muzicii live, mai ales la pasaje rapide, se arată în studiu.
O analogie folosită de cercetători este cea a unor alergători pe o pistă: cu cât distanța dintre „alergătorul sunet” și „alergătorul creier” rămâne mai constantă, cu atât sincronizarea este mai puternică. Dacă această relație fluctuează, sincronizarea este slabă.
Factorii externi care influențează implicarea emoțională
În cadrul studiului, participanții au descris concertele live ca fiind mai captivante și mai plăcute decât înregistrările. În același timp, măsurătorile cerebrale au arătat un nivel mai ridicat de implicare.
Totuși, cercetătorii atrag atenția că experiența live implică și alți factori: prezența publicului, atmosfera sălii sau vibrațiile fizice ale sunetului. De asemenea, participanții erau studenți la Conservator, ceea ce poate influența preferințele.
Perspective de viitor în cercetarea conexiunii sonore
Chiar și așa, echipa spune că rezultatele ajută la înțelegerea modului în care oamenii percep și se conectează emoțional la muzică. În viitor, vor fi analizate și alte situații, precum coruri, vorbire, poezie sau conversație.
Potrivit cercetătorilor, acest nivel crescut de implicare nu este prezent doar în cazul muzicii clasice, ci poate apărea în multe forme de exprimare sonoră live.
Sursă: stiripesurse.ro
