Prima pagină » Ce trebuie să faci dacă furtuna te prinde pe stradă sau la volan: IGSU avertizează populația și a luat măsuri în zonele vizate

Ce trebuie să faci dacă furtuna te prinde pe stradă sau la volan: IGSU avertizează populația și a luat măsuri în zonele vizate

by Salut Timisoara
0 comments



Inspectorul general pentru Situații de Urgență (IGSU) vine cu sfaturi în contextul avertizărilor meteo de Cod portocaliu și galben de vreme rea.

„𝑺̦𝒕𝒊𝒊 𝒄𝒆 𝒕𝒓𝒆𝒃𝒖𝒊𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒇𝒂𝒄𝒊 𝒅𝒂𝒄𝒂̆ 𝒕𝒆 𝒔𝒖𝒓𝒑𝒓𝒊𝒏𝒅𝒆 𝒇𝒖𝒓𝒕𝒖𝒏𝒂 𝒑𝒆 𝒔𝒕𝒓𝒂𝒅𝒂̆ 𝒔𝒂𝒖 𝒍𝒂 𝒗𝒐𝒍𝒂𝒏?

Fulgere, rafale puternice de vânt și ploi torențiale pot pune în pericol siguranța ta și a celor dragi.

❗Dacă ești afară, caută imediat un loc sigur și evită copacii, stâlpii de electricitate și obiectele care se pot desprinde.

❗ La volan, oprește într-o zonă sigură, departe de copaci și linii electrice. Evită drumurile și zonele care se pot inunda.

❗Acasă, închide ferestrele și ușile și asigură obiectele care pot fi luate de vânt.

❗Urmărește mesajele și avertizările autorităților și fii pregătit să acționezi rapid dacă situația o impune.

Câteva măsuri simple îți pot proteja viața, familia și bunurile”, scrie IGSU.

Măsuri dispuse de IGSU în contextul avertizărilor meteorologice de vreme severă

În contextul avertizării meteorologice de COD PORTOCALIU, emisă pentru județele Alba, Argeș, Bacău, Buzău, Cluj, Dâmbovița, Hunedoara, Neamț, Prahova, Suceava, Vâlcea și Vrancea, precum și pentru zona montană a județelor Brașov, Covasna, Gorj, Harghita și Sibiu, unde sunt prognozate averse torențiale și intensificări ale vântului, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a dispus măsuri pentru suplimentarea capacității de intervenție și furnizarea răspunsului eficient în cazul producerii situațiilor de urgență.

Astfel, în sprijinul echipajelor din județele vizate de avertizarea meteorologică, vor fi mobilizate forțe și mijloace de intervenție din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență din alte județe, după cum urmează:

❗ ISU Arad și ISU Bihor acționează în sprijinul ISU Alba cu 1 autocamion de intervenție, 1 motopompă remorcabilă, 2 motopompe transportabile, 1 barcă pneumatică și 2 autospeciale de primă intervenție și comandă; la nevoie, resursele alocate pot interveni în sprijinul comunităților afectate din județele Cluj și Hunedoara.

❗ ISU Olt și ISU Teleorman acționează în sprijinul ISU Argeș cu 1 autocamion de intervenție, 1 motopompă remorcabilă, 2 motopompe transportabile, 1 barcă pneumatică și 2 autospeciale de primă intervenție și comandă; la nevoie, resursele alocate pot interveni în sprijinul comunităților afectate din județele Vâlcea și Dâmbovița.

❗ ISU București – Ilfov acționează în sprijinul ISU Buzău cu 1 autocamion de intervenție, 1 motopompă remorcabilă, 2 motopompe transportabile, 1 barcă pneumatică și 2 autospeciale de primă intervenție și comandă; la nevoie, resursele alocate pot interveni în sprijinul comunităților afectate din județele Prahova și Vrancea.

❗ ISU Iași și ISU Vaslui acționează în sprijinul ISU Neamț cu 1 autocamion de intervenție, 1 motopompă remorcabilă, 2 motopompe transportabile, 1 barcă pneumatică și 2 autospeciale de primă intervenție și comandă; La nevoie, resursele alocate pot interveni în sprijinul comunităților afectate din județele Suceava și Bacău.

Totodată, pentru informarea și avertizarea populației din zonele vizate de fenomenele meteorologice periculoase, au fost transmise mesaje prin intermediul sistemului RO-ALERT.

Pentru gestionarea situațiilor de urgență ce pot apărarea ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, la nivelul județelor vizate de vremea neprielnică vor fi activate centrele de coordonare și conducere a intervenției.

Evoluția situației din teren este și va fi permanent monitorizată de către grupa operativă constituită la nivelul DSU și IGSU, astfel încât gestionarea situațiilor de urgență să fie realizată cu promptitudine.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment