Fostul procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Gigi Valentin Ștefan, și procurorul Teodor Niță nu vor fi puși în libertate. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv contestațiile formulate de cei doi magistrați împotriva deciziei de prelungire a arestului preventiv.
Hotărârea a fost pronunțată miercuri, 10 iunie 2026, și este definitivă.
Potrivit minutei instanței, judecătorii au considerat nefondate contestațiile depuse de cei doi inculpați împotriva încheierii din 5 iunie 2026 prin care fusese dispusă menținerea măsurii arestului preventiv.
„Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații Ștefan Gigi Valentin și Niță Teodor împotriva încheierii nr. 243 din data de 05 iunie 2026 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, în dosarul nr. 1087/1/2026.
Obligă contestatorii inculpați la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă”, se arată în hotărârea Înaltei Curți.
Acuzații grave formulate de procurori
Gigi Valentin Ștefan, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, este cercetat pentru trafic de influență și trafic de influență în formă continuată, în timp ce Teodor Niță este acuzat de instigare la abuz în serviciu.
Dosarul este instrumentat de procurorii anticorupție, iar cei doi magistrați se află în arest preventiv în baza deciziilor dispuse de instanțele competente.
Teodor Niță, la un pas de eliberare la precedenta contestație
Decizia de miercuri vine după ce, la termenul anterior, situația procurorului Teodor Niță a fost analizată de un complet format din judecătoarele Anca Barbu și Valerica Voica.
Surse judiciare au arătat atunci că judecătoarea Anca Barbu formulase opinie separată pentru admiterea contestației lui Teodor Niță și punerea sa în libertate.
În lipsa unei soluții unanime, completul a fost completat cu un al treilea magistrat, judecătoarea Simona Cristina Crăciunoiu, care a înclinat balanța în favoarea menținerii arestului preventiv.
Înalta Curte a tranșat definitiv situația
De această dată, contestațiile formulate împotriva ultimei prelungiri a arestului preventiv au fost respinse, iar măsura rămâne în vigoare.
Prin decizia pronunțată astăzi, Înalta Curte a confirmat legalitatea și temeinicia încheierii din 5 iunie, astfel că cei doi procurori constănțeni vor rămâne în arest preventiv pe durata stabilită de instanță.
Ce acuzații li se aduc celor doi procurori
Cei doi magistrați sunt cercetați într-un dosar instrumentat de Secția de urmărire penală a Parchetului General și au fost arestați preventiv în urmă cu două săptămâni, după acuzații extrem de grave formulate de anchetatori.
Potrivit comunicatului emis pe 15 mai 2026 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unul dintre procurori este acuzat de trafic de influență în formă continuată, în timp ce cel de-al doilea este cercetat pentru trafic de influență și instigare la abuz în serviciu.
Anchetatorii susțin că, la data de 8 aprilie 2026, unul dintre inculpați ar fi primit aproximativ 60.000 de euro chiar în biroul său din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, lăsând să se creadă că are influență asupra unui procuror dintr-o unitate de parchet subordonată și promițând soluționarea favorabilă a unui dosar penal.
Procurorii mai susțin că magistratul ar fi afirmat că are influență și asupra unor judecători, promițând intervenții pentru soluționarea favorabilă a două cauze civile.
Intervenții la ISU Constanța
În același dosar, anchetatorii afirmă că, în perioada decembrie 2025 – mai 2026, procurorul ar fi primit în mod repetat aproximativ 110.000 de euro, bunuri și alte foloase necuvenite de la persoane interesate în soluționarea favorabilă a unor cauze penale, administrative sau profesionale.
Potrivit procurorilor, intervențiile promise ar fi vizat inclusiv urgentarea unor proceduri, obținerea unor soluții favorabile în dosare penale, recuperarea mai rapidă a permiselor de conducere, transferuri profesionale, emiterea unor avize și sprijinirea unor afaceri și proiecte economice.
În ceea ce îl privește pe cel de-al doilea procuror, anchetatorii susțin că, pe 15 ianuarie 2026, acesta ar fi încercat să influențeze un ofițer din cadrul ISU Constanța pentru ca o societate comercială controlată de o persoană apropiată să evite sancțiunea încetării activității.
Conform procurorilor, magistratul s-ar fi prevalat de funcția și autoritatea sa pentru a obține o conduită favorabilă pentru omul de afaceri respectiv.
Cei doi procurori suspendați beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre definitivă.
Sursă: stiripesurse.ro
