Prima pagină » Samsung și două fonduri coreene ar fi vrut să investească zeci de milioane de euro în SMR-urile de la Doicești: Documentul ar fi ajuns pe masa lui Bolojan

Samsung și două fonduri coreene ar fi vrut să investească zeci de milioane de euro în SMR-urile de la Doicești: Documentul ar fi ajuns pe masa lui Bolojan

by Salut Timisoara
0 comments



Un document obținut de Antena 3 CNN și prezentat în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei” pare să contrazică declarațiile premierului Ilie Bolojan privind proiectul mini-reactoarelor nucleare de la Doicești.

Documentul face referire atât la amplasamentul proiectului, cât și la fondurile de investiții dispuse să finanțeze construirea mini-reactoarelor.

Memorandumul Ministerului Energiei privind amplasamentul

În ceea ce privește amplasamentul, în memorandum scrie că din aprilie 2024, locația a fost evaluată de o echipă a Agenția Internațională pentru Energie Atomică, care a stabilit că este conformă.

Iată ce scrie în document:

„Studiul în vederea elaborării Documentului Baza de Autorizare (LBD) aferent Proiectului SMR Doicesti a fost aprobat de CNCAN prin adresa nr. 3936 din 22.08.2023.

Acest studiu reprezintă o etapă cheie a Proiectului SMR Doicești, care va facilita implementarea procesului de autorizare pentru toate etapele de dezvoltare a centralei nuclearoelectrice NuScale din România.

Documentul Bază de Autorizare stabilește cerințele de autorizare pentru proiectul centralei cu șase module, documentele de reglementare, codurile și standardele aplicabile atât naționale cât și internaționale, precum și caracteristicile proiectului care asigură îndeplinirea cerințelor și criteriilor de securitate nucleară.

În data de 09.04.2024, misiunea de follow-up SEED (Site and External Events Design) a AIEA a concluzionat ca procesul de selecție a amplasamentului de la Doicești respectă abordarea recomandată de AIEA pentru selecția amplasamentului, așa cum este stabilită în Standardele de securitate ale AIEA”

Ce a declarat Guvernul despre proiect

Scandalul privind proiectul mini-reactoarelor nucleare de la Doicești a început după ce premierul Ilie Bolojan a anunțat că a informat partenerul american despre existența unor probleme legate de proiect.

La rândul ei, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat că nu s-a pus problema opririi programului și a vorbit despre existența unei pungi de gaze pe terenul unde ar urma să fie amplasate mini-reactoarele.

„Premierul Ilie Bolojan nicidecum nu a anunţat nici în discuţia cu domnul ambasador, nici în public că proiectul este oprit. A anunţat partenerul american că sunt o serie de probleme. (…) Există o problemă cu solvabilitatea partenerului american NuScale, cunoscută în SUA.

Există o problemă cu amplasamentul acestui teren pe care ar urma să fie realizat obiectivul şi care este în vecinătatea unui teren care are o pungă de gaze – discutabil cât de mică sau cât de mare, dar ea există, iar noi vorbim de reactoare nucleare”, a explicat Dogioiu.

Bolojan: „Avem nevoie de câteva miliarde de euro”

Una dintre problemele semnalate de premier a fost legată de finanțarea proiectului.

„Problema pe care o avem astăzi este că dintr-o sumă importantă de bani, care a fost pusă la dispoziţie de Nuclearelectrica, peste 240 de milioane de dolari, avem un teren la dispoziţie, achiziţionat la o valoare destul de mare, avem o companie cu mulţi angajaţi care au tocat destul de mulţi bani şi avem un studiu de fezabilitate, dar toate acestea cu nişte sume imense de bani, în condiţiile în care acest studiu de fezabilitate arată că pentru a deveni realitate avem nevoie de câteva miliarde de euro investiţie, pe care nu îi avem”, a spus Bolojan.

Fonduri din Coreea de Sud și Samsung, interesate de proiect

În același document, Ministerul Energiei arată că două fonduri de investiții din Coreea de Sud, DSPE Beta Private Equity Fund și K-Growth, dar și compania Samsung, ar fi fost interesate să finanțeze proiectul.

„Calitatea de acționar al NuScale și relațiile pe care DSPE le menține cu o serie de finanțatori stretgici (KEXIM) și potențiali contractori (Samsung) ar putea fi benefică Proiectului SMR Doicești, atât din perspectiva de finanțare, cât și având în vedere experiența dovedită în domeniul nuclear”, scrie în documentul prezentat la „Sinteza Zilei”.

Documentul precizează și că:

„De altfel, intenția DSPE de a investi în proiectul RoPower a făcut parte din anunțul Casei Albe cu ocazia summit-ului G7 din luna mai 2023”.

Cum urma să fie împărțită finanțarea

Potrivit memorandumului, DSPE ar fi creat un fond special dedicat proiectului.

„În acest sens, DSPE a creat un fond special pentru acest proiect în cuantum reprezentând contravaloarea EUR a 109,171,500,000 woni sud-coreeni prin intermediul a 3 Investitori (L.Ps): KIND (34,7%) K-Growth (35%) și Samsung (30,3%)”, scrie în documentul citat.

Ministerul Energiei a enumerat și avantajele cooptării DSPE în acționariatul RoPower Nuclear SA.

„Acordul Acționarilor (SHA) având ca părți SNN, NOVA POWER & GAS S.R.L. (NPG) și DSPE BETA PRIVATE EQUITY FUND (DSPE/PEF) și ca obiect dezvoltarea Proiectului Reactoarelor Modulare Mici SMR) în Doicești.

Cooptarea DSPE în acționariatul RoPower Nuclear SA ar putea avea multiple avantaje dintre care amintim:

îndeplinește criteriile necesare pentru a fi calificat drept investitor strategic și poate furniza sprijinul financiar și expertiza indispensabile consolidării structurii de capital a proiectului;

poate asigura accesul la o retea de potențiali furnizori de servicii/echipamente/finanțatori;

în ceea ce privește nevoia de finanțare a RoPower Nuclear SA, fiecare dintre părți va depune toate eforturile pentru a atrage fondurile necesare soluției de finanțare optime a Proiectului;

Preferabil, cea mai pare pondere a finanțării va fi asigurată de Agențiile de Credit de Export (din OCDE, SUA, Coreea etc.) și/sau organizații financiare internaționale și/sau prin accesarea de granturi sau alte finanțări nerambursabile”.

Memorandumul mai precizează că DSPE „a manifestat în ultimii ani un interes crescut și constant pentru acest proiect, iar investiție DSPE în RPN ar putea constitui modalitatea de a susține și cataliza implementarea tehnologiei NuScale în cadrul Proiectului SMR Doicești”.

Potrivit documentului, Nuclearelectrica ar fi urmat să investească 80 de milioane de euro, Nova Power & Gas – 24 de milioane de euro, iar DSPE – 68 de milioane de euro.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment