Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale începe de marți o serie de consultări privind proiectul noii legi a salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice, după publicarea grilelor salariale și a calendarului de implementare.
Ministerul precizează că reuniunile au caracter tehnic și instituțional și nu reprezintă proceduri oficiale de consultare publică în sens legislativ, în contextul în care Guvernul funcționează cu atribuții interimare.
Consultări cu sindicatele, ministerele și instituțiile-cheie
Potrivit calendarului publicat de Ministerul Muncii, marți vor avea loc reuniuni informale cu reprezentanții familiilor ocupaționale și ai confederațiilor sindicale reprezentative.
Miercuri sunt programate consultări cu reprezentanții Ministerul Sănătății și Ministerul Culturii, alături de sindicatele din sănătate, asistență socială și cultură. Joi vor urma discuțiile cu reprezentanții Ministerul Educației și Cercetării și sindicatele din învățământ.
Consultările vor continua săptămâna viitoare cu reprezentanți ai administrației centrale și locale, ai diplomației, justiției, Parlamentului și Administrației Prezidențiale.
Raport salarial de 1 la 8 în sistemul bugetar
Proiectul noii legi a salarizării stabilește că raportul dintre cel mai mic și cel mai mare salariu de bază din sectorul bugetar va fi de 1 la 8. Valoarea de referință pentru anul 2027 este stabilită la 4.100 de lei.
Documentul prevede introducerea unei grile unice cu 12 grade salariale și intervale clare de coeficienți pentru fiecare nivel.
Potrivit proiectului, gradul salarial 1 va avea coeficienți între 1 și 1,19, iar gradul salarial 12 va avea coeficienți între 6,50 și 8.
Sporurile vor fi reduse drastic
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat că noul proiect elimină 87 dintre cele 151 de sporuri existente în sistemul public.
În același timp, proiectul introduce reguli noi privind plata muncii suplimentare și acordarea premiilor de performanță.
Astfel, orele suplimentare și activitatea prestată în zilele de sărbătoare legală vor fi compensate în principal prin timp liber plătit în următoarele 60 de zile, iar în anumite condiții prin spor salarial.
Instituțiile publice vor putea acorda premii de performanță trimestrial, semestrial sau anual, în limita a maximum 4% din fondul destinat salariilor de bază.
Guvernul promite că nimeni nu va pierde bani până în 2031
Proiectul prevede și o măsură de protecție pentru bugetarii ale căror venituri ar putea scădea după aplicarea noii legi.
Potrivit documentului, personalul care va avea salarii mai mici în urma reformei va primi o diferență salarială tranzitorie acordată lunar până la 31 decembrie 2031.
Sursă: stiripesurse.ro
