Prima pagină » Peste 900 de persoane ar fi contactat deja febra hemoragică Ebola în Congo

Peste 900 de persoane ar fi contactat deja febra hemoragică Ebola în Congo

by Salut Timisoara
0 comments



Peste 900 de persoane sunt suspectate că au contractat febra hemoragică Ebola în Republica Democratică Congo (RDC), a anunţat duminică seară directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat de AFP citat de agerpres.

„Pe măsură ce eforturile de supraveghere sunt consolidate în cadrul luptei împotriva #Ebola în #RDC, peste 900 de cazuri suspecte au fost identificate până în prezent, dintre care 101 cazuri confirmate”, a scris directorul OMS pe X, fără a menţiona numărul de decese.

Într-un ultim bilanţ difuzat sâmbătă, Ministerul Sănătăţii din ţară indica faptul că epidemia a cauzat 204 decese din 867 de cazuri suspecte.

RDC a declarat pe 15 mai o epidemie de boală Ebola cauzată de virusul Bundibugyo, împotriva căruia nu există astăzi nici vaccin, nici tratament specific, şi care prezintă o rată de letalitate de până la 50%. OMS a declanşat o alertă sanitară internaţională.

Ebola a ucis peste 15.000 de persoane în Africa în cursul ultimilor 50 de ani, cu o mortalitate care variază între 25% şi 90%, conform OMS.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment