Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale anunță finalizarea procesului național de selecție pentru Programul „Delegat de Tineret la Organizația Națiunilor Unite”, ediția 2026–2027.
În urma etapelor de evaluare a dosarelor, a probelor de interviu și dezbatere, au fost desemnați noii Delegați de Tineret ai României la Organizația Națiunilor Unite:
-
Victor Dughie
-
Ana-Maria Todoran
Cei doi tineri vor reprezenta România și vocea tinerilor români în cadrul activităților desfășurate sub egida Organizației Națiunilor Unite, participând la consultări, reuniuni și evenimente internaționale dedicate politicilor de tineret și dezvoltării durabile.
Victor Dughie este student la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București și s-a remarcat prin implicarea sa în proiecte de tineret la nivel local, național și internațional. A coordonat inițiative precum Zbor Hub, Vaslui – Capitala Tineretului și Summitul Tinerilor 10, a colaborat cu UNICEF și Consiliul Național al Elevilor și a fost implicat în diplomația climatică prin participarea la Conferințele Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP).
Ana-Maria Todoran coordonează portofoliul de sustenabilitate al GEYC și este doctorandă în domeniul mediului. Activitatea sa se concentrează asupra participării tinerilor, sustenabilității și acțiunii climatice. A coordonat proiecte dedicate tinerilor, inclusiv conferința Water4EU, a contribuit la inițiative ale Comisiei Europene și este Ambasadoare a Pactului Climatic European.
Lansat în anul 2006, Programul „Delegat de Tineret la Organizația Națiunilor Unite” reprezintă unul dintre cele mai importante mecanisme prin care România promovează participarea activă a tinerilor la procesele decizionale internaționale. Programul este desfășurat sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, fiind parte a Programului ONU al Delegaților de Tineret.
În fiecare an, printr-un proces competitiv de selecție, sunt desemnați doi tineri care au misiunea de a reprezenta interesele și preocupările tinerilor din România în cadrul Organizației Națiunilor Unite, de a participa la consultări și reuniuni internaționale și de a facilita dialogul dintre instituțiile publice și tineri. Programul contribuie la promovarea participării civice, la dezvoltarea competențelor de leadership și diplomație și la implicarea tinerilor în implementarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă.
Sursă: stiripesurse.ro
