Prima pagină » Directorul Federației germane de fotbal reacționează în scandalul cu Gianni Infantino

Directorul Federației germane de fotbal reacționează în scandalul cu Gianni Infantino

by Salut Timisoara
0 comments



Directorul general al Federaţiei germane de fotbal (DFB), Andreas Rettig, a declarat că relaţia dintre forul german şi organismul mondial de conducere al fotbalului (FIFA) este imposibil de a se mai putea repara după problema investitorilor la Cupa Mondială şi celelalte probleme legate de conducere, relatează DPA.

„Din punctul meu de vedere, a avut loc o pierdere imposibil de reparat în ceea ce priveşte încrederea. Motivul privind această abordare este felul în care această decizie a trebuit să fie luată, în spatele uşilor închise, ca să spun astfel, şi tacticile lipsite de onestitate care au fost folosite pentru a-i atrage pe oameni”, a mai explicat oficialul federaţiei.

„S-a înconjurat de oameni din afara lumii fotbalului”

„Un alt motiv este esenţa propunerii înseşi. Aceasta arată că Infantino s-a înconjurat de oameni din afara lumii fotbalului, din sectorul financiar sau din economia reală. Nu poţi aplica pur şi simplu principiile din sectorul financiar sau din economia reală direct în fotbal”, a adăugat acesta.

Șeful FIFA a retras propunerea

Săptămâna trecută, Giani Infantino a dezvăluit planurile în valoare de miliarde de dolari de a vinde drepturile Cupei Mondiale către investitori privaţi. După proteste majore, inclusiv ameninţarea UEFA de a boicota Cupa Mondială, şeful FIFA a retras propunerea.

Infantino, care conduce FIFA din 2016, s-a confruntat cu critici puternice ca rezultat al propunerii avansate.

„Când el a devenit preşedinte al FIFA şi l-a înlocuit pe Sepp Blatter, a fost iniţial un mare sentiment de uşurare. Noi am crezut că lucrurile ar putea doar să se îmbunătăţească. Din păcate, am fost dezamăgiţi.

Consider că a fost o evoluţie. În opinia mea, domnul Infantino a investit mult timp, bani şi energie în menţinerea structurii sale de putere. Desigur, multe decizii au servit în principal consolidării poziţiei sale”, a mai adăugat Andreas Rettig.

Potrivit acestuia, Infantino este în mod clar de neacceptat în funcţia respectivă.

„Pot doar să fac trimitere la declaraţia UEFA. Aceasta vorbeşte despre pierderea încrederii, ceea ce spune totul. Când membri au declarat public că nu mai au încredere în conducere, acesta este un semnal foarte clar”, a încheiat Rettig.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment