O vacanță în Grecia s-a transformat într-un coșmar pentru o turistă care a intrat în comă timp de 42 de zile după ce a fost infectată în urma unei mușcături de căpușă.
Femeia a rămas cu probleme de memorie și crize convulsive, iar medicii spun că boala poate fi prevenită prin vaccinare în zonele cu risc.
Primele simptome au semănat cu ale unei gripe
Victoria Stellas, o femeie de 51 de ani din Țara Galilor, a început să se simtă rău în timpul unei vacanțe petrecute pe insula Syros din Grecia. Primele simptome au semănat cu o gripă, însă după întoarcerea acasă au apărut crize convulsive nocturne.
Potrivit BBC, femeia a fost internată în spital, însă medicii nu au reușit să-i stabilească inițial diagnosticul. După investigații suplimentare, a fost transferată cu elicopterul la un centru specializat din Liverpool, unde a fost plasată în comă indusă timp de 42 de zile.
Ulterior, medicii au stabilit că suferea de encefalită transmisă de căpușe, o infecție virală care provoacă inflamația creierului și care poate pune viața în pericol în cazuri grave.
Viața femeii s-a schimbat complet după infecție
La șase ani de la îmbolnăvire, femeia spune că viața sa s-a schimbat complet. Are pierderi de memorie, continuă să sufere de crize convulsive și ia zilnic între 15 și 18 comprimate. De asemenea, din cauza problemelor de memorie, nu și-a mai putut relua locul de muncă.
Ea crede că a fost mușcată de o căpușă în timp ce se afla la casa cumnatului său din Grecia, unde sunt crescute capre, animale care pot favoriza prezența căpușelor.
Ce este encefalita transmisă de căpușe
Encefalita transmisă de căpușe este o infecție virală răspândită prin mușcătura căpușelor infectate. Boala este întâlnită în numeroase țări europene, dar și în Rusia și în unele regiuni din Asia. În majoritatea cazurilor, persoanele infectate nu dezvoltă simptome severe sau devoltă doar manifestări asemănătoare gripei. Totuși, într-un număr redus de cazuri, virusul poate ajunge la sistemul nervos și poate provoca inflamația creierului, cu simptome precum convulsii, confuzie, tulburări de vorbire sau de mișcare.
Recomandările medicilor
Specialiștii recomandă ca persoanele care călătoresc în zone unde infecția este frecventă și intenționează să petreacă timp în păduri, pe trasee montane sau în apropierea animalelor să discute din timp cu un medic despre vaccinarea împotriva encefalitei transmise de căpușe.
De asemenea, este indicată purtarea hainelor cu mâneci și pantaloni lungi, folosirea repelentelor împotriva insectelor și verificarea atentă a corpului după activități în natură.
Potrivit autorităților sanitare, îndepărtarea rapidă a unei căpușe reduce riscul transmiterii unor infecții.
Sursă: stiripesurse.ro
