Javier Tebas, preşedintele LaLiga, a declarat că „fotbalul mondial are nevoie de o nouă conducere” şi că Gianni Infantino „nu trebuie să rămână” la conducerea FIFA, relatează Sky Sports, citat de news.ro.
El a precizat că este bine că planurile lui Infantino de a atrage investiţii private într-o nouă companie a FIFA au fost abandonate, dar a adăugat că „ar fi o greşeală gravă să credem că acest lucru a rezolvat problema guvernanţei”.
Oficialul a scris pe X: „Problema nu a fost niciodată o singură propunere. Problema o reprezintă un model de guvernanţă care concentrează puterea, reduce mecanismele de control şi echilibru şi îi marginalizează pe cei afectaţi direct de deciziile sale.Din toate aceste motive, consider că Gianni Infantino nu trebuie să rămână la conducerea FIFA. Fotbalul mondial are nevoie de o nouă conducere care să-i modernizeze guvernanţa, să-i redobândească credibilitatea instituţională şi să elaboreze deciziile viitoare prin consens cu părţile implicate, evaluând în prealabil impactul lor sportiv, economic şi social, în loc să le impună unilateral. Retragerea unei propuneri nu şterge tot ce s-a întâmplat. Este doar vârful aisbergului.”
Infantino beneficiază de sprijinul Marocului şi al Qatarului
Preşedintele Federaţiei Marocane de Fotbal (FRMF), Fouzi Lekjaa, a salutat decizia FIFA de a renunţa la planul de a vinde o parte din Cupa Mondială către investitori privaţi, în urma unei reacţii negative pe scară largă.
Cu toate acestea, Lekjaa şi-a reiterat sprijinul faţă de preşedintele FIFA, Gianni Infantino, aflat sub presiune, precum şi „faţă de toate iniţiativele menite să promoveze dezvoltarea fotbalului la nivel mondial”.
„Progresele înregistrate în ultimii ani prin programele de dezvoltare ale FIFA, în special în Africa, reprezintă o realizare valoroasă care trebuie păstrată în beneficiul tuturor asociaţiilor membre. În acest context, în ciuda importanţei reformei propuse, unitatea familiei mondiale a fotbalului trebuie să primeze asupra oricăror divergenţe pe care aceasta le-ar fi putut genera. Domnul Fouzi Lekjaa a subliniat că decizia preşedintelui FIFA a fost una înţeleaptă, întrucât acordă prioritate unităţii şi coeziunii dintre asociaţiile membre ale FIFA printr-o abordare participativă pentru promovarea dezvoltării fotbalului.”
Gianni Infantino a primit sprijin şi din partea şefului Federaţiei de Fotbal din Qatar. Şeicul Hamad bin Khalifa bin Ahmed Al Thani a declarat că Qatarul îi susţine „eforturile de a continua dezvoltarea fotbalului”.
Într-o declaraţie publicată pe X, şeicul Hamad a precizat: „Salutăm decizia preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, de a retrage propunerea FIFA Forward Enterprise în interesul comunităţii fotbalistice mondiale. Deşi propunerea avea merite, apreciem înţelepciunea de a acorda prioritate unităţii dintre federaţiile membre. Federaţia de Fotbal din Qatar susţine pe deplin eforturile preşedintelui Infantino de a continua dezvoltarea şi consolidarea fotbalului la nivel global.”
Sursă: stiripesurse.ro
