Prima pagină » O insulă privată din Delta Dunării se vinde cu prețul unui apartament de lux

O insulă privată din Delta Dunării se vinde cu prețul unui apartament de lux

by Salut Timisoara
0 comments



O insulă privată cu o suprafață de aproximativ 3 hectare a fost scoasă la vânzare în Delta Dunării. Este o proprietate extrem de rar întâlnită pe piața imobiliară. Pe insulă este construit un resort de lux destinat turiștilor.

Preț atractiv

Prețul cerut inițial a fost de 1,3 milioane de euro, dar acum s-a redus la 600.000 de euro. În preț sunt incluse resortul complet funcțional, infrastructura turistică și cele 3 hectare de teren care alcătuiesc insula.

Resortul este situată la aproximativ 25 de kilometri de municipiul Tulcea. Este amplasat pe brațul Sulina, ceea ce facilitează accesul către principalele trasee turistice și zone de interes din Delta Dunării.

Ce cuprinde complexul turistic

Complexul este alcătuit din unități de cazare, restaurant, piscină, jacuzzi, saună, pontoane și spații dedicate activităților în aer liber, facilități care îl pot transforma într-o investiție atractivă pentru cei interesați de turism, conform anunțului casei de licitații Sotheby’s.

În același timp, amplasarea pe o insulă privată oferă un nivel ridicat de intimitate, ceea ce permite utilizarea proprietății și ca reședință exclusivistă.

O astfel de proprietate este extrem de rară în Delta Dunării, mai ales din cauza regimului de protecție din zonă. Inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, Delta Dunării este una dintre cele mai importante rezervații ale biosferei din Europa.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment