Câteva mii de persoane au manifestat vineri la Kiev pentru a cere întoarcerea fostului ministru al apărării Mihailo Fedorov, demis în urmă cu două săptămâni de preşedintele Volodimir Zelenski, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Demiterea sa a declanşat un val de proteste care l-a determinat pe Zelenski să-l înlocuiască şi pe şeful armatei, Oleksandr Sîrski, considerat rivalul lui Fedorov.
Vineri seara, în centrul capitalei, protestatarii au mărşăluit scandând numele fostului ministru în vârstă de 35 de ani şi sloganul „Aduceţi-l înapoi!”.
Mikola, un protestatar în vârstă de 42 de ani, a declarat că „demiterea lui Fedorov este încă neclară”. „Vrem ca preşedintele să comunice”, a adăugat el, considerând că dialogul cu preşedinţia nu este „închis”.
Fedorov a declarat în mai multe rânduri că se va întoarce în guvern doar în funcţia de ministru al apărării.
Într-un interviu acordat săptămâna aceasta ziarului online Ukrainska Pravda, Fedorov a susţinut că eforturile sale de a reforma sistemul de achiziţii militare a fost principalul motiv din spatele demiterii sale în această lună.
Fedorov, un expert tehnic văzut de mulţi ca un agent al schimbării în războiul de aproape patru ani şi jumătate împotriva Rusiei, a declarat că schimbările propuse au întâmpinat rezistenţă din partea oficialilor din interiorul şi din jurul ministerului.
„Principalul lucru este să ne asiguram că Ucraina va ieşi mai puternică din această situaţie”, a mai spus el.
Fedorov a fost înlocuit în funcţie de Evgheni Hmara, anterior şef al serviciului de securitate SBU, într-o remaniere guvernamentală care a adus şi la înlocuirea premierului Iulia Sviridenko.
Parlamentul urmează să voteze asupra acestor modificări, însă în prezent nu este programată nicio sesiune.
Sursă: stiripesurse.ro
