Prima pagină » Genoa răspunde printr-un comunicat după ce a fost făcut public dosarul de la Securitate al lui Dan Șucu

Genoa răspunde printr-un comunicat după ce a fost făcut public dosarul de la Securitate al lui Dan Șucu

by Salut Timisoara
0 comments


Clubul italian a emis un comunicat după ce în România a fost publicat de Gazeta Sporturilor dosarul de la Securitate al lui Dan Șucu. Potrivit informațiilor apărute, numele acestuia era „Mircea Crișan”, iar dosarul cuprinde 62 de file (iunie 1984 – noiembrie 1989). Acestea datează de pe vremea în care șeful de la Rapid și Genoa era ghid ONT. Șucu nu a fost declarat colaborator, în sensul legii.

Inițial, omul de afaceri nu a dorit să comenteze, dar în final Genoa a remis un comunicat în care se spune că „Totul este fals!”.

Informația a fost preluată de mai multe publicații importante din Italia.

Comunicatul clubului Genoa

„În legătură cu știrile publicate recent de unele instituții media cu privire la președintele Dan Șucu, Genoa CFC clarifică faptul că Consiliul Național pentru Studii de Securitate și Arhitectură (CNSAS), autoritatea publică competentă din România, a examinat deja documentația de arhivă la care se face referire în articole.

Prin Decizia nr. 5986 din 15 decembrie 2015, CNSAS a concluzionat cu majoritate de voturi că «dl. „Dan Viorel Șucucu (…) nu poate fi considerat lucrător sau colaborator al Securității în sensul legii». Având în vedere această hotărâre, Genoa CFC solicită mass-media să relateze situația în mod complet, corect și respectuos, respectând rezultatul evaluării autorității competente.

Prin urmare, clubul avertizează împotriva răspândirii de informații parțiale și/sau inexacte care ar putea induce în eroare sau ar putea dăuna drepturilor și intereselor clubului și își rezervă dreptul de a lua orice măsuri adecvate pentru a-și proteja imaginea, reputația președintelui Dan Șucu și a tuturor membrilor săi”, se arată pe site-ul oficial al grupării.

Ce a scris Gazetta dello Sport

Jurnaliștii de la Gazetta dello Sport au preluat subiectul și au notat că „o afirmație dură și clară. Pentru a nega o acuzație gravă și defăimătoare, răspândită de unele portaluri românești, conform căreia actualul președinte rossoblù ar fi fost implicat în activități de spionaj în timpul dictaturii Ceaușescu din România”.

Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: recrutat pentru turiști sau ziariști străini

Actualul patron de la Rapid și Genoa a fost ghid al Oficiului Național de Turism (ONT), entitatea care gestiona vizitele în regim organizat ale turiștilor străini veniți în România.

La vârstă de 21 de ani, student la Facultatea Tehnologia Construcțiilor de Mașini (TCM) din cadrul Politehnicii semna pactul cu Securitatea. Actualul patron de la Rapid își asuma numele conspirativ „Mircea Crișan”, potrivit dosarului personal de rețea R 303384 (2 volume), existent în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).

Recrutarea lui viza obținerea de informații operative din întreg anturajul în care se învârtea în acea calitate: vizitatori străini, reprezentanți ai unor firme turistice, ziariști invitați prin Ministerul Turismului, colegi la ONT sau orice alte persoane care puteau prezenta interes pentru Securitate, scrie Gazeta Sporturilor.

Cum sună angajamentul semnat de Dan Șucu

Așadar:

„Subsemnatul Șucu Dan, fiul lui Bucur și Maria, născut la 25.04.1963 în București, (…) ghid colaborator extern la ONT Carpați, conștient de faptul că apărarea patriei constituie o îndatorire patriotică pentru fiecare cetățean, mă angajez să sprijin organele de securitate prin informarea lor cu toate datele și informațiile pe care le voi constata în timpul însoțirii grupurilor de turiști străini sau al discuțiilor pe care le voi purta cu aceștia ori aflate de la alte persoane”.

Și mai departe: „Mă angajez ca în cadrul acestei activități să fiu sincer și corect, să respect toate indicațiile ce mi se vor da, să depun interes pentru îndeplinirea sarcinilor ce le voi primi și de asemeni să nu divulg nimănui această legătură a mea cu organele de securitate.

Informațiile le voi prezenta în scris, sub formă de note informative și le voi semna cu pseudonimul «Mircea Crișan»”.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment