Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti a încheiat sesiunea de admitere din luna iulie cu peste 10.200 de candidaţi declaraţi admişi la programele universitare de licenţă, masterat şi doctorat, cu peste 1.000 mai mulţi decât în anul precedent.
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior transmis joi AGERPRES, în perioada 28 august – 1 septembrie, ASE organizează înscrieri pentru sesiunea de toamnă a concursului de admitere, destinată ocupării locurilor rămase disponibile.
„Ne bucură încrederea pe care mii de tineri au acordat-o Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi le mulţumim tuturor celor care au ales ASE. Aceste rezultate ne onorează, dar ne şi obligă să rămânem fideli misiunii noastre: aceea de a oferi o educaţie universitară de calitate şi de a forma profesionişti capabili să răspundă provocărilor economiei şi societăţii de mâine. Îi aşteptăm şi pe candidaţii care vor participa la sesiunea de toamnă să descopere oferta educaţională a universităţii şi să ni se alăture”, a declarat rectorul Nicolae Istudor, citat în comunicat.
Calendarul sesiunii de admitere de toamnă
Sesiunea de admitere de toamnă are următorul calendar:
-
licenţă – înscrieri online în perioada 28 august – 1 septembrie;
-
masterat – înscrieri în perioada 28 – 31 august;
-
doctorat – înscrieri în perioada 30 august – 1 septembrie, iar candidaţii pot opta pentru programe în domeniile Ştiinţe economice, Drept şi Ştiinţe administrative, toate informaţiile necesare fiind disponibile pe platforma Şcolii Doctorale ASE.
Conform comunicatului citat, 86% dintre absolvenţii ASE îşi găsesc un loc de muncă în domeniul studiat în primele şase luni după absolvire, iar universitatea ocupă primul loc la nivel naţional în Times Higher Education World University Rankings 2026 şi se regăseşte în Top 500 mondial în clasamentul QS World University Rankings by Subject 2026, în domeniile Economics & Econometrics şi Business & Management Studies.
Toate informaţiile privind calendarul admiterii, locurile disponibile, metodologia de concurs şi platformele de înscriere sunt disponibile pe ase.ro/admitere şi pe canalele oficiale de comunicare ale ASE.
Sursă: stiripesurse.ro
