Prima pagină » BNS sprijină angajaţii ANAF şi AVR să sesizeze Preşedinţia în privinţa unui proiect referitor la evaluarea profesională

BNS sprijină angajaţii ANAF şi AVR să sesizeze Preşedinţia în privinţa unui proiect referitor la evaluarea profesională

by Salut Timisoara
0 comments



Blocul Naţional Sindical (BNS) le cere angajaţilor din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi Autoritatea Vamală Română (AVR) să sesizeze Administraţia Prezidenţială pentru retrimiterea în Parlament a proiectului privind instituirea mecanismului de recompensare a performanţei pentru personalul autorităţilor fiscale şi vamale.

Potrivit unui comunicat, liderii BNS consideră că proiectul amintit „transformă evaluarea profesională într-un instrument de sancţionare salarială”.

În acest sens, BNS pune la dispoziţia salariaţilor ANAF şi AVR un model de sesizare, de pe site-ul confederaţiei sindicale, adresată Administraţiei Prezidenţiale, prin care aceştia pot solicita şefului statului să trimită spre reexaminare Parlamentului proiectul de lege respectiv.

„Îi încurajăm pe toţi lucrătorii din ANAF şi AVR, fie că sunt membri ai unei structuri sindicale, afiliată BNS sau oricărei alte confederaţii, fie că nu sunt membri de sindicat, să dea curs acestui demers pentru că le afectează statutul şi activitatea, să descarce formularul de sesizare pus la dispoziţie de BNS, să îl completeze şi să îl transmită Administraţiei Prezidenţiale. Vocea fiecărui angajat contează atunci când sunt puse în discuţie drepturi fundamentale privind salarizarea şi securitatea raporturilor de muncă”, se arată în comunicatul confederaţiei sindicale.

În paralel, BNS a transmis deja Administraţiei Prezidenţiale o solicitare oficială prin care cere retrimiterea legii în Parlament pentru reexaminare, argumentând că forma adoptată de Camera Deputaţilor depăşeşte scopul declarat al actului normativ – recompensarea performanţei – şi introduce, în realitate, un mecanism de diminuare a drepturilor salariale.

În sesizarea înaintată, BNS arată că noul sistem de tip „bonus-malus” transformă evaluarea anuală a performanţei într-un instrument de sancţionare financiară, deşi evaluarea profesională şi răspunderea disciplinară reprezintă instituţii juridice distincte.

„Reducerea salariului este, potrivit legislaţiei muncii, o sancţiune disciplinară care poate fi aplicată numai în urma unei cercetări disciplinare prealabile, cu respectarea dreptului la apărare şi a tuturor garanţiilor procedurale. Proiectul de lege permite însă diminuarea salariului exclusiv în baza rezultatului evaluării profesionale, fără existenţa unei abateri disciplinare, fără cercetare disciplinară şi fără stabilirea vreunei forme de vinovăţie”, se menţionează în comunicat.

De asemenea, BNS atrage atenţia că legea instituie un tratament discriminatoriu între funcţionarii publici şi personalul contractual. În timp ce, potrivit Codului muncii, reducerea salariului poate fi dispusă pentru maximum trei luni, funcţionarii publici pot suporta o diminuare de 10% a salariului până la următoarea evaluare anuală, ceea ce înseamnă, în practică, aproximativ 12 luni. Această diferenţă de tratament nu este justificată obiectiv şi ridică serioase probleme de constituţionalitate în raport cu principiul egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 din Constituţia României.

Un sistem de stimulare a performanţei poate reprezenta un instrument legitim de management al resurselor umane, consideră liderii sindicali. În schimb, transformarea acestuia într-un mecanism prin care salariile deja stabilite pot fi diminuate în funcţie de evaluarea anuală deturnează scopul legii şi afectează securitatea raporturilor de muncă şi protecţia drepturilor salariale.

Blocul Naţional Sindical consideră că această lege trebuie reanalizată înainte de promulgare şi face apel atât la Administraţia Prezidenţială să utilizeze prerogativa constituţională de a solicita reexaminarea actului normativ, cât şi la lucrătorii din ANAF şi AVR să îşi exprime în mod direct poziţia prin transmiterea sesizărilor individuale.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment