Prima pagină » Diaspora care se întoarce la rădăcini: zece tineri din Montreal au ales un pelerinaj prin România, iar trei vor studia aici

Diaspora care se întoarce la rădăcini: zece tineri din Montreal au ales un pelerinaj prin România, iar trei vor studia aici

by Salut Timisoara
0 comments



Zece tineri români din Montreal, Canada, au ajuns în România într-un pelerinaj dedicat redescoperirii credinței, tradițiilor și identității românești, într-un gest care vorbește despre legătura pe care o parte a diasporei o păstrează cu țara de origine.

În timpul călătoriei, grupul a făcut un popas la Biserica Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, unde a participat la Sfânta Liturghie și la un dialog despre provocările păstrării credinței și identității românești într-o societate multiculturală.

Trei dintre tineri au ales să studieze Teologia în România

Momentul care a atras atenția este faptul că trei dintre membrii grupului au decis să își continue studiile universitare în România, alegând Facultatea de Teologie pentru a aprofunda limba, cultura și valorile spirituale românești.

Pelerinajul îi poartă prin unele dintre cele mai importante mănăstiri ale țării, inclusiv Putna și alte așezăminte monahale din Bucovina, urmând să se încheie la Mănăstirea Oașa, din județul Alba, loc cunoscut pentru activitățile dedicate tinerilor.

„Își caută și își prețuiesc rădăcinile”

Părintele Gheorghe Ghincea, slujitor la Biserica Spitalului Clinic Județean Sibiu, spune că întâlnirea cu tinerii din diaspora reprezintă un semn că legătura cu România rămâne puternică, în ciuda distanței.

„Este o mare bucurie să întâlnim tineri români din diaspora care își caută și își prețuiesc rădăcinile. În ciuda distanțelor și a provocărilor vieții din străinătate, ei păstrează vie credința ortodoxă și dragostea pentru neamul românesc. Faptul că au ales să vină în pelerinaj la mănăstirile din România și că unii dintre ei studiază în țară reprezintă un semn al atașamentului lor față de valorile spirituale și culturale românești”, a transmis acesta, potrivit Ora de Sibiu.

Întâlnirea s-a încheiat într-o atmosferă de comuniune, iar organizatorii spun că astfel de pelerinaje își propun să consolideze legătura dintre tinerii români din diaspora și comunitățile din țară.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment