Prima pagină » Prima reacție avută de Cherecheș, la ieșirea din închisoare: „O să fiu o voce a comunității”

Prima reacție avută de Cherecheș, la ieșirea din închisoare: „O să fiu o voce a comunității”

by Salut Timisoara
0 comments



Fostul primar Cătălin Cherecheș a fost eliberat, iar la ieșirea din închisoare a dat asigurări că are încredere în justiție.

Cherecheș: „O să fiu o voce a comunității”

De asemenea, fostul edil spune că nu se retrage din viața publică, ci vrea să fie o voce a comunității.

„Despre lucrurile care țin de evoluții ale unor chestiuni de ordin penal, de proceduri de judecată, nu voi judeca. Am încredere în justiție. Cât nu există o hotărâre definitivă, nu voi comenta absolut nimic. Vreau să mulțumesc prietenilor mei din zona administrației publice, că mi-au dus proiectele mai departe. O să fiu o voce a comunității, din zona civilă”, a dat asigurări Cherecheș.

Ce spune avocatul lui Cherecheș

„Cătălin Chereches este începând de azi o persoana liberă. Mă bucur ca am rămas alături de el în timp ce mulţi i-au întors spatele. Mulţumesc pentru încredere, Cătălin Cherecheş! Bine ai venit acasă!”, a scris avocatul lui Chdrecheş, Răzvan Dosneanu, pe reţelele de socializare.

Context

Cătălin Cherecheş, condamnat pentru luare de mită, a fost liberat condiţionat, vineri, din Penitenciarul Baia Mare.

Tribunalul Maramureş a admis, vineri, respins cotestaţia DNA la decizi Judecătoriei Baia Mare, care a admis cererea de liberare condiţionată a lui Cătălin Cherecheş, fostul primar al municipiului Baia Mare, astfle că hotărârea a rămas definitivă. 

Tribunalul Maramureş a judecat vineri, contestaţia procurorilor DNA la decizia de eliberare condiţionată a lui Cătălin Cherecheş, dată în 16 iunie de Judecătoria Baia Mare.

Fostul primar al municipiului a fost condamnat definitiv în 2024 la cinci ani de închisoare pentru luare de mită, după ce Curtea de Apel Cluj i-a respins contestaţia în anulare.

Cherecheş fusese dat în urmărire internaţională după ce a fugit din ţară, sub identitatea unei rude, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, înainte de pronunţarea sentinţei la instanţa de fond.

Fostul edil a fost depistat de poliţişti în Augsburg, Germania, în 28 noiembrie 2023, fiind adus în România şi încarcerat la Peniteniciarul Rahova, iar apoi fiind dus la Penitenciarul Baia Mare.

În 4 iunie 2026, tot Judecătoria Baia Mare l-a condamnat pe Cherecheş la doi ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat, însă fostul primar a contestat decizia, care are termen de judecată în 22 septembrie, la Curtea de Apel Cluj.

Judecătoria Baia Mare a admis, în 16 iunie, cererea lui Cătălin Cherecheş de eliberare condiţionată din Penitenciarul Baia Mare, însă ulterior procurorii DNA au atacat decizia.

Cătălin Cherecheş a fost trimis în judecată de DNA în 20 mai 2016, pentru luare de mită în formă continuată, după ce ar fi primit de la o persoană din conducerea CS Fotbal Club Municipal Baia Mare 70.000 de lei pentru a susţine financiar clubul.

Socrii săi au fost arestaţi la începutul lunii noiembrie 2023, după ce soacra sa a fost prinsă în flagrant delict de procurorii DNA, în timp ce i-ar fi dat mamei unei judecătoare de la Curtea de Apel Cluj 50.000 de euro, pentru o sentinţă mai blândă în dosarul edilului.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment